MENIU

Deputatul Ion Diniță, pus sub control judiciar

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, joi, plasarea deputatului PC, Ion Diniță, acuzat de complicitate la abuz în serviciu și dare de mită în dosarul președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu, sub control judiciar, după ce au respins solicitarea de arest preventiv, formulată de procurori.

”Consider că a reușit să demonteze absolut toate afirmațiile. Sunt doar simple afirmații. N-am văzut să se prezinte fapte penale. Sunt fapte comerciale, nici nu avea vreo funcție publică la acel moment. Susținerile sunt la nivel de afirmații, nu se justifică prin probe, sunt contracte care au fost rezultatul unor proceduri de licitație, decurse în mod legal, în fața unor comisii. Ceea ce este important este că nu i s-a reproșat vreo încălcare a vreunei dispoziții legale cu privire la atribuirea acestor contracte. Nu am văzut nimic penal”,  a declarat avocatul deputatului, Gheorghiţă Mateuț, la ieșirea de la ICCJ.

Decizia instanței supreme nu este una definitivă, iar avocații deputatului vor face recurs, transmite corespondentul Realitatea TV.

Procurorii DNA au cerut arestarea parlamentarului, după ce, săptămâna aceasta, au obţinut avizul Camerei Deputaţilor în acest sens, informează Mediafax.

Deputatul PC Ion Diniță este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu (PNL), după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro.

În documentele din dosar, obţinute de Mediafax, anchetatorii arată că SC Gotic SA, a deputatului Diniţă, era una dintre firmele "de casă" ale CJ Braşov, "calitate" rezultată din numărul contractelor atribuite, modalitatea de atribuire, cu modificarea ulterioară a preţului, precum şi din conţinutul convorbirilor interceptate cu autorizarea instanţei în cauză.