Deputatul Florin Popescu, cercetat sub control judiciar de procurorii anticorupţie
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, miercuri, ca deputatul Florin Popescu, suspectat de fapte de corupţie, să fie cercetat sub control judiciar, acestuia fiindu-i atrasă atenţia că dacă încalcă obligaţiile ce îi revin, poate fi arestat la domiciliu sau preventiv.
Cât se află sub control judiciar, deputatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa.
În plus, Florin Popescu nu are voie să iasă din ţară, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent şi să nu comunice direct sau indirect martorii audiați în dosar.
Plenul Camerei a respins, în 27 mai, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, fiind exprimate 224 de voturi "împotrivă" şi 78 "pentru".
Deputatul Florin Popescu a solicitat deputaţilor, înainte de vot, să nu-l considere un pericol public, arătând că acuzaţiile la adresa sa se referă de probleme de acum doi ani din perioada Sărbătorilor Pascale şi nu din campanie electorală.
"Vin astăzi în faţa dumneavostră să încerc să vă conving că nu sunt un pericol public", le-a spus Popescu deputaţilor. El a adăugat că de când a fost acuzat a mers săptămânal la Parchet pentru clarificări, nu s-a sustras anchetei justiţiei şi că s-a prezentat şi la Comisia juridică. "Vă solicit şi dumeavostră să nu mă consideraţi un pericol public. De un an şi jumătate suntem colegi şi nu cred că puteţi să mă consideraţi un pericol public", a mai spus Popescu.
DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.