Deputatul Adrian Miuţescu, reales în funcţia de preşedinte al PNL Argeş
Deputatul Adrian Miuţescu a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al PNL Argeş, impunându-se în faţa contracandidatului său, avocatul Radu Perianu.
"Victorie zdrobitoare pentru Adrian Miutescu! Preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu, a fost reconfirmat azi în funcţia de lider al organizaţiei judeţene, cu un scor zdrobitor: 261 de voturi la 98, cât a avut contracandidatul său, Radu Perianu. În prezenta preşedintelui PNL, Ludovic Orban, a europarlamentarului Siegfried Mureşan, vicepreşedinte PPE şi a ministrului Agriculturii, Adrian Oros, delegaţii PNL Argeş au votat pentru continuitate, pentru proiectele judeţului şi dezvoltarea Argeşului", se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a PNL Argeş.
Pentru conducerea PNL Argeş au candidat preşedintele în funcţie al organizaţiei, deputatul Adrian Miuţescu, susţinător declarat al lui Ludovic Orban şi avocatul Radu Perianu, consilier personal al premierului Florin Cîţu şi susţinător al acestuia.