Deputata PSD Luminița Jivan, trimisă în judecată. Cum aduna bani la partid
Deputata Luminiţa Maria Jivan, fostă șefă a PSD Caraș-Severin, a fost trimisă în judecată de DNA Timișoara după ce ar fi promis unui om de afaceri un contract pe bani publici. În schimb, acesta și-a luat obligația de a cotiza la partid. Potrivit DNA Timișoara, faptele s-au petrecut în perioada noiembrie 2019-ianuarie 2020.
Deputata este cercetată pentru folosirea influenţei ori autorităţii unei persoane care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În același dosar este cercetat și omul de afaceri respectiv.
”În perioada noiembrie 2019 - ianuarie 2020, în calitate de președintă a organizației județene a unui partid politic, inculpata Jivan Luminița Maria ar fi promis celuilalt inculpat, om de afaceri care oferta în cadrul unei proceduri de achiziții publice de lucrări de reabilitare a străzilor dintr-un oraș din județul Caraș Severin, că se va prevala de ascendentul avut asupra primarului (martor) în virtutea ierarhiei interne de partid și îl va determina să atribuie contractul societăților controlate de omul de afaceri. Pe lângă funcția deținută în partid, inculpata s-ar fi bazat și pe faptul că ar fi contribuit la asigurarea finanțării lucrărilor ce urmau a fi făcute de primărie prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI). Promisiunea inculpatei Jivan Luminița-Maria ar fi fost făcută în considerarea faptului că omul de afaceri s-ar fi obligat să ofere sume de bani organizației locale a partidului conduse de inculpată, respectiv ca același inculpat să finanțeze campanii locale de presă favorabile partidului politic având ca scop obținerea unor avantaje electorale”, se arată în rechizitoriul DNA Timişoara.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, transmite realitateadetimis.net