Depunerea formularului 600 se amână până pe 15 aprilie. Neclaritățile persistă
Guvernul condus de Viorica Dăncilă a aprobat miercuri Ordonanţa de Urgenţă privind amânarea depunerii formularului 600 până pe 15 aprilie. În acest interval, ar urma să fie găsită o soluţie pentru eliminarea acestui formular, potrivit noului ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Temernul limită privind depunerea Formularului 600 se va proroga până la 15 aprilie, iar plata contribuţiilor pentru cei care obţin venituri din activităţi independente se va face o singură dată pe an şi nu anticipat, a anunţat premierul Viorica Dăncilă în debutul şedinţei de Guvern.
"Aşa cum am anuţat de luni seară, astăzi vom adopta o OUG privind prorogarea termenului de depunere a formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie. În perioada urmatoare, Ministerul Finanţelor trebuie să identifice o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei care obţin venituri din activităţi independente, iar plata contribuţiilor să se facă o singură dată pe an şi nu anticipat", a anunţat Viorica Dăncilă în debutul şedinţei de Guvern.
UPDATE. Formularul 600 va putea fi depus de către contribuabilii persoane fizice până la 15 aprilie 2018
Comunicatul de presă al Executivului: "Formularul 600 – Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate – va putea fi depus până la 15 aprilie 2018, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate astăzi de Guvern.
Termenul de depunere a Formularului 600 este astfel prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018. Măsura a fost luată în scopul creșterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii (contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate). Menționăm faptul că au fost depuse circa 28.500 de formulare, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, potrivit estimărilor făcute la nivelul anului 2016.
Formularul 600 se depune, potrivit prevederilor Codului fiscal, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse. CAS și CASS se datorează astfel:
- CAS se datorează de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei);
- CASS se datorează de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018)".
Luni, după audierea sa în Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Teodorovici a afirmat că Declaraţia 600 ar putea fi unită cu Declaraţia 200.
Formularul 600 a stârnit controverse în ultimele săptămâni, întrucât impune unor persoane în 2018 contribuţii la CAS şi CASS, indiferent de veniturile din aceste surse obţinute în acest an, condiţia fiind să fi avut anul trecut venituri de acest tip peste plafonul de 22.800 de lei pe an.