Boala care te condamnă să suferi în tăcere: depresia

Depresia. Din păcate, boala trece deseori nediagnosticată, pentru că simptomele sunt greu de observat, iar alteori pentru că bolnavii nu vor să ceară ajutor, de teamă că vor fi stigmatizaţi şi consideraţi nebuni.

În Statele Unite, de exemplu, doar 50% dintre adulţii cu depresie primesc un tratament, iar dintre aceştia numai 19% au parte de medicaţia minimă necesară, conform recomandărilor medicale. Asta presupune prescrierea unui antidepresiv şi participarea la mai multe şedinţe de psihoterapie.

Dar depresia nu este o simplă „stare proastă”, peste care cineva poate trece, cu un mic efort de voinţă, ci o boală cu care trebuie să lupte şi pe care trebuie să o trateze corect, la fel cum s-ar trata dacă ar avea cancer.

Problema depresiei a fost readusă în discuţie după sinuciderea actorului Robin Williams, moarte care i-a întristat profund, dar i-a şi uimit de mulţi dintre fanii săi.

Unii s-au întrebat ce motiv avea celebrul actor ca să-şi pună capăt zilelor, din moment ce avea orice şi-ar putea dori un om normal: o familie care îl iubea, carieră, talent, faimă, bani.

Dar, spune Ramani Durvasula, psiholog şi profesor de psihologie la California State University din Los Angeles, tocmai această viaţă împlinită i-a accentuat depresia, sentimentul de vinovăţie: ştia că are totul, dar în ciuda acestui lucru el nu se simţea bine, avea impresia că viaţa lui nu are sens. Pentru că aşa se manifestă de fapt boala, indiferent cât de bogat sau celebru este cel care suferă de această afecţiune.

Boala poate fi determinată de un dezechilibru chimic în creier, de aceea sunt necesare medicamentele (antidepresivele), care pot rezolva această problema.

Afecţiunea poate să apară însă şi ca un răspuns nepotrivit, exagerat, la stres, la traume. Dar, dacă o persoană deprimată din cauza unor dificultăţi financiare ajunge să se sinucidă, ea nu s-a sinucis din cauza acestor probleme, ci din pricina importanţei exagerate pe care i-a acordat-o subiectului, precizează Moe Gelbart, director la Thelma McMillen Center for Outpatient Chemical Dependency din cadrul spitalului Torrance Memorial din California.

Psihologii precizează că bolnavii nu pot fi ajutate de prieteni, ci doar de medici, aşa cum un bolnav de inimă trebuie să urmeze un tratament, nu să încerce să se vindece, de exemplu, cu ajutorul unor glume menite să-i asigure buna dispoziţie.

La fel, îndemnul pe care mulţi le lansează unor persoane depresive, tulburate – „treci peste asta!” -- sunt inutile şi fac mai mult rău, pentru că stigmatizează persoana şi îi accentuează starea de culpabilitate şi de singurătate.

Nimeni nu se poate vindeca singur şi nici nu este vinovat că s-a îmbolnăvit. Depresia nu este „o toană”, o indispoziţie de moment, deci nu are cum să treacă de la sine, după un somn bun, o comedie reuşită sau o ieşire cu prietenii la bere, cum greşit îşi imaginează unele persoane, avertizează psihologii.

Ce este depresia şi cum se poate trata?

Instititul Naţional de Sănătate Mintală din Statele Unite descrie această tulburare ca fiind o perioadă mai lungă de 2 săptămâni în care o persoană se simte tristă sau arată lipsă de interes pentru orice activitate, la care se adaugă tulburări de somn, alimentaţie, de concentrare sau o percepere diferită a propriei imagini.

De multe ori, primele simptome care apar sunt doar fizice, fără o legatură aparentă cu o tulburare psihică.

Cei care suferă de depresie se simt foarte obosiţi, greoi, le pare imposibil să ducă la capăt chiar şi cele mai banale acţiuni, cum ar fi urcatul unor scări sau aranjarea patului.

Alţii vorbesc despre lipsa oricăror emoţii, de „goliciune” interioară şi de muncă „pe pilot automat”, dar şi de senzaţia unei „apăsări pe piept”.

Fiţi deci atenţi la aceste mărturisiri, dacă vin din partea rudelor sau prietenilor, ar putea fi un semnal de alarmă, un prim strigăt de ajutor.

De asemenea, există simptome fizice care pot fi asociate şi cu alte boli şi care fac dificilă diagnosticarea, dar care îi determină pe bolnavi să meargă la medic.

Depresia se manifestă deseori prin dureri de spate, articulare, de membre, tulburări gastrointestinale, de somn şi modificări de apetit.

Această legătură există, pentru că starea de spirit şi durerea sunt determinate de nivelul de serotonină şi neuropinefrină din creier. De aceea, antidepresivele care pot regla mecanismul acestor neurotransmiţători reprezintă prima linie a tratamentului, după cum se arată într-un studiu recent, care arată legătură între depresie şi simptomele fizice.

Medicul Madhukar Trivedi a analizat o cercetare realizată pe 1.146 de pacienţi cu depresie, din 14 ţări şi a observat că 69% dintre ei s-au dus la medic doar din cauza acestor simptome fizice, care s-au manifestat la începutul bolii.

Prin urmare, o informare corectă şi puţină atenţie la stările celor din jur ar putea ajuta la identificarea din timp a depresiei.

Persoanele predispuse la depresie

Unele persoane au o predispoziţie spre această boală şi ele pot fi recunoscute destul de uşor, cu ajutorul unor criterii stabilite în urma unui studiu publicat în American Journal of Public Health.

Desigur, nu este obligatoriu ca toate aceste persoane să devină depresive, aşa cum boala se poate manifesta şi la persoane care nu îndeplinesc criteriile, scrie descopera.ro.

Potrivit psihologilor, printre persoanele cel mai expuse la această tulburare se numără minorităţile sexuale: homosexuali, transsexuali etc.

Din cauza stigmatizării lor, mulţi manifestă semne de depresie şi anxietate, sunt izolaţi şi unii din ei au fost expuşi în trecut la diferite traume. În cazul lor, stilul de viaţă, care include discriminare şi uneori violenţă, este cel care îi predispune la depresie.

O altă categorie vulnerabilă sunt adolescenţii care au o rudă care lucrează în cadrul armatei. Potrivit studiilor, ei sunt mai deprimaţi şi se gândesc mai des la sinucidere decât alţi tineri.

Tulburarea este deseori întâlnită şi în rândul veteranilor, mai ales al militarilor care au lipsit mult timp de acasă, fiind în misiune în străinătate.

O altă categorie cu risc mare de depresie este cea a artiştilor, a persoanelor creative, cum a fost şi cazul lui Robin Williams. Mulţi scriitori celebri au suferit de depresie: Charles Dickens, Tennessee Williams, Eugene O’Neil, Ernest Hemingway, Lev Tolstoi,Virginia Woolf, Sylvia Plath sunt doar câteva exemple.

Aceste persoane sunt mai sensibile şi văd viaţa într-un mod original, unic, greu de înţeles. Dar nu este vorba doar de asta. Ei se confruntă deseori cu respingere din partea altora, nu sunt susţinuţi, se simt singuri, izolaţi şi nu primesc ajutorul şi încurajarea de care ar avea nevoie pentru educaţie şi carieră, deoarece arta nu este o alegere banală, considerată firească, la fel ca alte meserii.

De asemenea, persoanele introvertite sunt mai expuse acestui risc de depresie. Potrivit unui studiu realizat în 2002 şi publicat în Journal of Psychiatric Research, 74% dintre persoanele depresive monitorizate erau introvertite. În plus, perfecţionismul este o altă trăsătură de personalitate care presupune un risc mai mare de depresie şi anxietate.

La acest risc major sunt expuse şi femeile divorţate de peste 45 de ani, care au doar studii medii şi şomerii, avertizează Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite, care publică o statistică îngrijorătoare: unul din 10 americani suferă de depresie.

Ce legătură este între depresie şi tentativele de sinucidere?

Există multe mituri legate de depresie, iar unul din cele mai populare este cel potrivit căruia numai persoanele depresive se sinucid. Desigur, în cazul unei depresii majore, sau clinice, cum este numită această criză, există un risc de suicid de 6%, mult mai mare ca în cazul unor persoane care nu suferă de această tulburare, unde riscul este de doar 1%.

Potrivit unui studiu la care au luat parte 331 adulţi, 43% au declarat că toate persoanele care s-au sinucis sufereau probabil de depresie.

Din păcate, în realitate, riscul acesta apare şi la persoane care au o formă mai uşoară de depresie, iar rudele şi prietenii nu vor bănui pericolul, în lipsa unor simptome serioase. Astfel, boala va rămâne fără tratament şi se va agrava.

În cazul sinucigaşilor, potrivit unei cercetări, aproximativ 13% dintre aceştia nu sufereau de depresie majoră, ci aveau alte boli: schizofrenie, alcoolism, atacuri de panică sau alte tulburări psihice.

Potrivit psihologilor, deseori, în cazul persoanelor depresive, tentativele de sinucidere apar abia după ce starea lor se ameliorează, pentru că abia atunci capătă suficientă energie pentru a acţiona în această direcţie.

Cu toate acestea, cei mai mulţi bolnavi nu ajung la tentative de sinucidere şi mulţi nici nu se gândesc la acest lucru. De asemenea, potrivit statisticilor, pentru fiecare sinucidere sunt necesare 25 de tentative, deci de multe ori acest gest disperat nu reprezintă şi cauza morţii bolnavului.

De cele mai multe ori, tentativa de sinucidere apare brusc, este un impuls, nu ceva premeditat şi de aceea poate fi deseori oprită. Potrivit unui studiu, 87% dintre cei care au vrut să se sinucidă s-au decis să facă acest gest cu doar o zi înainte, 71% cu o oră înainte şi 24% cu 5 minute înainte de tentativă.

Declaraţia lui Ken Baldwin, care a încercat să se omoare aruncându-se de pe Podul Golden Gate, este emoţionantă şi ilustrează foarte bine ce se petrece în mintea unei persoane deprimate: „Imediat ce am sărit în gol mi-am dat seama că toate problemele din viaţa mea, despre care credeam că sunt imposibil de rezolvat, puteau fi de fapt îndreptate, cu o singură excepţie – faptul că sărisem în gol de pe pod”.