MENIU

Departamentul de Stat al SUA, încă o BILĂ NEAGRĂ pentru România. Unde loveşte raportul

Departamentul de Stat al SUA, încă o BILĂ NEAGRĂ pentru România. Unde loveşte raportul

Raportul anual al Departamentului de Stat al SUA privind libertatea religioasa in lume pe anul 2017 face referire, in sectiunea privitoare la Romania, la ritmul lent al restituirii proprietatilor religioase confiscate, la necesitatea recunoasterii depline a Holocaustului si extinderea predarii acestuia, precum si, printre altele, la plangeri de discriminare a unor grupuri religioase minoritare in raport cu Biserica Ortodoxa Romana.

In raportul despre Romania, care acopera intervalul 1 ianuarie-31 decembrie 2017, se arata ca executivul roman a aprobat recunoasterea catorva grupuri religioase ca asociatii religioase, dar a respins cererile altora. Grupuri religioase minoritare, in special, au continuat sa obiecteze fata de sistemul de incadrare juridica a organizatiilor religioase.

Conform documentului citat de ziare.com, au continuat sa existe raportari despre ritmul lent al restituirii proprietatilor confiscate, in special din partea Bisericii Greco-Catolice si a comunitatii evreiesti, iar numarul deciziilor unor agentii si instante privind restituirea de proprietati a ramas scazut.

Grupuri religioase minoritare au continuat sa afirme ca guvernul si administratiile locale acorda preferinta Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), sa raporteze incidente de discriminare impotriva lor si sa conteste aplicarea de catre guvern a legilor privind educatia religioasa in scoli.

Denumirea unor strazi, organizatii, scoli si biblioteci dupa persoane condamnate pentru crime de razboi naziste sau crime impotriva umanitatii a continuat, se mai spune in raportul Departamentului de Stat.

Totodata, afirma documentul, inculparile pentru discurs antisemit si negare a Holocaustului raman rare, in timp ce predarea Holocaustului s-a mentinut optionala in scoli. Totusi, lideri guvernamentali au continuat sa se pronunte impotriva antisemitismului, iar guvernul a transferat o proprietate catre Institutul Elie Wiesel pentru infiintarea unui muzeu al istoriei evreilor din Romania.

In ce priveste politica guvernului american, raportul mentioneaza ca ambasada SUA la Bucuresti i-a transmis secretarului general al guvernului roman preocuparile sale continue fata de ritmul lent al restituirii proprietatilor. De asemenea, ambasada a continuat sa faciliteze intalniri intre WRJO (World Jewish Restitution Organisation, Organizatia Mondiala Evreiasca pentru Restituirea Bunurilor) si guvernul roman pentru a ajuta la accelerarea procesului de restituire a proprietatilor si de acordare de pensii pentru supravietuitorii Holocaustului.

Mai multe articole despre:
Departamentul de Stat al SUA raport România