Departamentul de stat al SUA a decorat post-mortem un român
Militarul român Mădălin Stoica de la Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei "Brave Hearts", care şi-a pierdut viaţa în luna septembrie în timpul unei misiuni în Afganistan, a fost decorat, post-mortem, de Departamentul de Stat al SUA.
Distincţia "The Army Comendation Medal" a fost înmânată, joi, la Focşani, soţiei sublocotenentului post-mortem Mădălin Stoica, cu prilejul ceremoniei de repatriere a militarilor Batalionului 280 "Brave Hearts", "în semn de recunoştinţă pentru serviciul excepţional desfăşurat în funcţia de sanitar în sprijinul misiunii Resolute Support".
"Performanţa, dăruirea şi expertiza de care a dat dovadă a dus la obţinerea succesului subunităţii în care a fost încadrat pe timpul desfăşurării acţiunilor militare", s-a arătat în mesajul dinaintea acordării distincţiei.
Mădălin Stoica a primit şi medalia "Non-Article 5" pentru serviciile aduse Organizaţiei Nord Atlantice pe timpul desfăşurării misiunii "Resolute Support" în Afganistan.