MENIU

"Delta" Văcăreşti, mai aproape de statutul de parc natural. Ce au decis consilieri municipali

Consilierii municipali au adoptat joi, în unanimitate, un proiect de hotărâre privind avizarea a peste 180 de hectare din fostul lac Văcărești, care ar putea deveni astfel arie arie naturală protejată de interes național.

Statutul de parc natural urmează să fie stabilit prin hotărâre de Guvern, documentația necesară cuprinzând și o hotărâre a CGMB în acest sens.

Prezent la ședința CGMB, alpinistul Alex Găvan a arătat că Bucureștiul este una dintre capitalele europene cu cea mai mică suprafață verde din Europa.

"Consider că trăim astfel un moment oarecum istoric, în sensul în care ne apropiem de finele a trei ani în care ceea ce încercăm noi să facem, cei de la Asociația Parcul Natural Văcărești, este să oferim un plămân verde nesperat Capitalei. În momentul de față Bucureștiul este una dintre capitalele europene cu cea mai mică suprafață verde din Europa și în același timp este una dintre capitalele europene cu cel mai puțin spațiu verde din Europa. Cred că acest parc poate să ne ofere câteva sute de hectare în plus de spațiu verde", a declarat Alex Găvan.

Potrivit hotărârii CGMB, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, documentația necesară instituirii prin hotărâre de Guvern a regimului de arie naturală protejată de interes național pentru Parcul Natural Văcărești cuprinde atât studiul de fundamentare științifică, avizul Academiei Române, cât și hotărârea CGMB de avizare a suprafeței administrative ce va urma să facă parte din această arie naturală protejată.

Astfel, prin revizuirea studiului de fundamentare științifică și printr-o adresă a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din 18 mai se confirmă suprafața zonei ce urmează a fi declarată arie naturală protejată, respectiv a Parcului Natural Văcărești, ca fiind de 182,99 ha.

Academia Română, prin Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, a emis în mai 2013 un aviz favorabil de încadrare a Parcului Natural Văcărești în categoria de arie naturală protejată tip parc natural.

Potrivit Primăriei Capitalei, pe baza punctului de vedere solicitat de Municipalitate pe 9 aprilie, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a transmis pe 21 mai — în calitate de administrator al zonei — clarificările legate de suprafața viitorului Parc Natural Văcărești și susținerea studiului de fundamentare.

În aceste condiții, în urma unei întâlniri pe care primarul general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a avut-o pe 21 mai cu reprezentanții Asociației Parcul Natural Văcărești și responsabilii Direcției de Mediu din Primăria Capitalei, s-a decis ca există documente revizuite care permit reintroducerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București a proiectului de hotărâre privind avizarea suprafeței administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată Parcul Natural Văcărești.

CGMB mai decisese în aprilie 2014, printr-o hotărâre, avizarea suprafeței administrative ce va urma să facă parte din aria naturală, dar printr-o adresă a Instituției Prefectului Municipiului București hotărârea a fost suspendată de drept.

În urmă cu un an, premierul Victor Ponta, prezent la inaugurarea Centrului de Observare a Parcului Natural Văcărești, a anunțat că Guvernul va susține punerea în practică a oricărui proiect ecologist viabil.

"Cel mai frumos loc din România este Delta Dunării. Dar dacă Delta Dunării este un pic mai departe și atunci când mi s-a spus că poate exista o mini Deltă în București, sigur, am privit cu scepticism și am spus că nu se poate să se întâmple așa ceva. Din fericire, alții au fost mai optimiști decât mine și ONG-urile și miniștrii, pentru că și Rovana Plumb, după aceea și Attila Korodi, au făcut ce trebuia să facă pe partea aceasta complicată a procedurilor legale. Bineînțeles că au avut din partea mea tot sprijinul pentru că atâta timp cât o idee este bună și poate fi pusă în practică este păcat să o oprim. (...) În momentul în care poți să salvezi anumite zone, succesul este cu atât mai mare și bucuria este cu atât mai mare", a declarat Ponta.

Premierul a dat asigurări că proprietarii care dețin terenuri în zonă vor fi despăgubiți și a mai spus că o parte din banii alocați prin Programul Sectorial de Mediu, administrat de Ministerul Mediului, vor direcționați pentru zona Parcului Natural Lacul Văcărești.