MENIU

Deficitul de cont curent a crescut cu 138% sub guvernarea PSD-ALDE

Importurile avansează mult mai rapid decât exporturile
Isărescu: Nivelul de trai va creşte dacă se refinanţează datoria şi se face deficit extern

Deficitul de cont curent(măsura a comerțului unei țări unde valoarea bunurilor și a serviciilor importate excede valoarea bunurilor și serviciilor exportate) s-a ridicat 172 milioane de euro, în primele două luni din 2018, în creştere cu 138,8% comparativ cu perioada similară din 2017.În perioada similară a anului trecut, deficitul de cont curent s-a cifrat la 72 milioane de euro, potrivit Băncii Naționale a României

BNR precizează că în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 434 milioane euro, balanţa serviciilor şi balanţa veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 6 milioane euro, respectiv cu 2 milioane euro, iar balanţa veniturilor primare a înregistrat un excedent de 170 milioane euro, comparativ cu un deficit de 172 milioane euro. 

Potrivit BNR, în perioada ianuarie - februarie 2018, datoria externă totală a crescut cu 1,558 miliarde de euro.

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 69,503 miliarde de euro la 28 februarie 2018 (73,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,3% faţă de 31 decembrie 2017.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2018 nivelul de 25,532 miliarde de euro (26,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,7% faţă de 31 decembrie 2017.

Mai multe articole despre:
creştere deficit de cont curent PSD-ALDE 138%