Deficitul comercial al României, în creștere cu 742 de milioane de euro în primele cinci luni
Deficitul comercial a urcat cu 742,3 de milioane de euro în primele cinci luni față de aceeași perioadă din 2019, la 7,34 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS).
În perioada menționată, exporturile s-au redus cu 19%, la 23,7 miliarde de euro, iar importurile, cu 13,5%, la 31,09 miliarde de euro.
,,În perioada ianuarie - mai 2020, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (46,3% la export și 35,2% la import) și alte produse manufacturate (30,9% la export și respectiv 29,9% la import)”, precizează raportul INS.
Institutul mai transmite că ,,valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primele cinci luni ale anului a fost de 17155,7 milioane euro la expedieri şi de 22668,4 milioane euro la introduceri, reprezentând 72,2% din total exporturi şi 72,9% din total importuri. În aceeași perioadă, valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada a fost de 6597,1 milioane euro la exporturi şi de 8425,0 milioane euro la importuri, reprezentând 27,8% din total exporturi şi 27,1% din total importuri”.
În mai, a doua lună de blocaj economic provocat de pandemie, România a înregistrat un deficit comercial de 1,25 miliarde de euro. Față de aceeași lună din 2019, exporturile țării au scăzut cu 40,1%, la 3,75 miliarde de euro, iar importurile s-au redus cu 35,4%, la cinci miliarde de euro.