Preşedintele Ucrainei, declaraţie ŞOCANTĂ: PUTIN ar putea CUCERI Bucureştiul
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko ,a declarat că Rusia, condusă de Vladimir Putin, ar putea cuceri nu doar Kievul, ci orice oraş european, inclusiv Capitala României, Bucureştiul. Declaraţia incendiară a lui Poroşenko apare într-un interviu acordat BBC.
"Rusia ar putea cuceri nu doar Kievul, ci şi Varşovia, Vilnius, Riga, Bucureştiul sau orice alt oraş european, dacă întreaga lume nu se va uni să schimbe actuala stare de lucruri, care este una tristă", a declarat Poroşenko.
Preşedintele Ucrainei s-a referit la ameninţarea lansată de Vladimir Putin în urmă cu câteva zile care, într-o discuţie telefonică cu şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat: "Dacă vreau, ajung la Kiev în două săptămâni".
RUSIA AMENINŢĂ ţările UE: "Dacă faceţi asta..."
Rusia a avertizat sâmbătă că va reacţiona în cazul unor noi sancţiuni economice ale Uniunii Europene, după acordul de principiu anunţat cu o zi înainte de statele europene împotriva Moscovei pentru atingerea adusă suveranităţii Ucrainei.
"Dacă sancţiunile de pe noua listă a Uniunii Europene devin efective, va fi fără îndoială o reacţie din partea noastră", a declarat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat citat de Mediafax.
Ambasadorii ţărilor Uniunii Europene au ajuns, vineri, la Bruxelles, la un acord de principiu pentru impunerea unui nou set de sancţiuni economice Rusiei, acuzată de implicare directă în conflictul din estul Ucrainei.
Moscova a criticat faptul că UE ia o decizie de principiu cu privire la noi sancţiuni - care urmează să fie aprobate oficial începând de luni - în timp ce vineri, la Minsk, s-a anunţat un armistiţiu între trupele de la Kiev şi separatiştii proruşi.
"În loc să caute febril mijloace pentru a prejudicia economia propriilor săi membri şi a Rusiei, Uniunea Europeană ar face mai bine să susţină renaşterea economică a regiunii Donbas", conchide textul, referindu-se la regiunea din estul separatist al Ucrainei.
ILUZIA PĂCII în Ucraina: REBELII acuză Kievul de încălcarea armistiţiului
Liderii separatiştilor de la Doneţk, fieful rebelilor din estul Ucrainei, au acuzat sâmbătă forţele guvernamentale că au încălcat armistiţiul intrat în vigoare cu o zi înainte. La rândul său, Kievul a acuzat rebelii proruşi că au tras asupra poziţiilor armatei. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, s-a declarat încrezător că integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei vor rămâne inviolabile, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică de sâmbătă.
"Ieri (vineri), la ora 21.00, au fost mai multe tiruri de rachetă la periferia Doneţkului, precum şi un convoi de armament greu care venea din Zaporijjia", o regiune vecină cu Doneţk, a declarat pentru AFP Vladimir Makovici, un oficial din cadrul Parlamentului separatist. Armistiţiul a intrat în vigoare vineri, la ora 18.00 (18.00 ora României), după un acord încheiat la Minsk între Kiev şi rebeli.
La rândul său, Kievul a acuzat sâmbătă rebelii proruşi că au tras asupra poziţiilor armatei. "Vineri au fost 28 de focuri de armă împotriva poziţiilor forţelor ucrainene, dintre care zece după intrarea în vigoare a armistiţiului", a declarat purtătorul de cuvânt militar ucrainean, Andrii Lisenko, în cursul unei întâlniri cu presa.
Aceste tiruri au avut loc în regiunile Doneţk şi Lugansk, două bastioane ale separatiştilor proruşi, potrivit acestui purtător de cuvânt.