Declarație halucinantă a președintei Ungariei, în România
Declarație halucinantă a președintei Ungariei, aflată în vizită în țara noastră.
Katalin Novak a spus după o întâlnire oficială cu fostul vicepremier român Kelemen Hunor că, indiferent dacă e la guvernare sau nu, alianța dintre UDMR și liderii maghiari de peste graniță va fi veșnică. Președinta Ungariei a venit în România în contextul summitului Inițiativei celor 3 Mări, însă nu a avut până acum nicio întrevedere oficială cu Klaus Iohannis. Ea s-a pozat, în schimb, cu Kelemen Hunor.
După ce și-a petrecut o parte din vacanță în Ținutul Secuiesc alături de familie, șeful statului ungar, Katalin Novák, se află într-o vizită oficială în România. Miercuri, ea a participat la summitul Inițiativei celor Trei Mări de la București, scrie Maszol.ro
Katalin Novák a vizitat ultima dată capitala României în septembrie anul trecut, pentru discuții bilaterale cu președintele Klaus Iohannis. Vizita de miercuri a avut loc cu ocazia reuniunii de la București a Inițiativei celor Trei Mări, care a reunit douăsprezece țări, printre care România și Ungaria. Maszol înțelege că, deocamdată, nu sunt planificate discuții bilaterale între președinții român și ungar.