MENIU

Părerea unui preot despre mișcarea #metoo: ”Nu cumva s-au complăcut pentru niște avantaje?”

Preotul Eugen Tănăsescu, a comentat pe pagina sa de Facebook mișcarea #metoo, prin care mai multe femei și-au făcut curaj să vobească despre cazurile de hărțuire sau agresiune sexuală ale căror victime au fost.

Preotul a făcut referire în special la vedete care l-au acuzat de hărțuire sexuală pe producătorul american Harvey Weinstein și de la care a pornit și valul de mesaje din ultimele zile. 

”Vedetele alea care au "dezvăluit" că au fost agresate sexual, la XXX ani după, nu cumva s-au complăcut pentru niște avantaje?”, a scris preotul pe Facebook

Asaltat de comentarii dure, preotul a revenit cu precizări, însă a continuat să își susțină punctul de vedere. 

”Pai dacă taci zeci de ani pentru ca să faci carieră înseamnă că ai consimțit. Presupun că asta înseamnă prostituție pentru carieră. Te complaci. Dacă te simți rău, nu te complaci. Prostituția mascată n-am s-o menajez, punct.”, a spus Eugen Tănăsescu.

Mai multe articole despre:
preot hărţuire sexuală Harvey Weinstein #metoo