MENIU

Ludovic Orban a anunțat restricțiile care vor fi RIDICATE din 15 iunie

Prelungirea stării de alertă va fi anunțată săptămîna viitoare, la proxima ședință de guvern, a anunțat, joi seară, premierul Ludovic Orban. Șeful Executivului a prezentat noile măsuri de relaxare ce vor fi aplicate din 15 iunie.

 

Măsurile de relaxare aplicate din 15 iunie

„Am decis să propunem pentru hotărârea de Guvern reluarea unor activități și alte măsuri de relaxare.

- Despre izolarea la domiciliu, pentru cei care vin din alte tari, Institutul de Sănătate Publică va aplica o metodologie nouă de evaluare a nivelului de răspândire a infecției cu coronavirus în celelalate țări. În baza acestei metodologii se va acorda un coeficient al nivelului de răspândire, pe baza analizei numărului de infectări din ultimele 14 zile.

Țările cu un coeficient sub 5 vor intra in masura de exceptare de la obligatia de izolare la domiciliu de 14 zile pentru cei care vin din aceste tari. E vorba de țări cu un nivel redus de răspândire, cum e Austria, Bulgaria, Grecia si alte țări de la nivel european, unde e evident că și în baza evaluării aplicate și în alte țări, evaluarea pe care o face INSP o face pe baza unei metodologii care e recomandată de la nivel european. E normal să renunțăm la această măsură de izolare, care creează probleme pentru foarte multe categorii de cetățeni.

- Traficul aerian, cu toate aceste țări care sunt sub coeficientul de 5 pentru care nu va mai fi necesara izolarea la domiciliu, va putea fi reluat, în baza  deciziei Comitetului Național pentru Situatii de Urgenta, pe baza evaluării făcute de Institutul de Sănătate Publică. 

Daca sunt romani care pleaca intr-un sejur de 7 zile, ei cand se intorc nu mai intra in izolare cu conditia sa se duca intr-una din țările care vor fi exceptate. Va fi pusă conditia ca numărul de zile petrecute de persoana care vine in România în țara care este sub coeficientul de 5 trebuie să fie de 14 zile sau să cumuleze 14 zile intr-una sau mai multe tari in care a stat si in care nivelul de raspandire al epidemiei nu este atat de larg. 

- Activitatile economice. Comitetul CNUS propune reluarea activitatii in spatiile comerciale cu mai multe magazine, respectiv in mall-uri.

Se va păstra interdictia privitoare la cinematografe, restaurante, cafenele, locuri de servire a mesei din mall-uri, cele in spatiile inchise, cele care sunt pe terase vor fi permise. De asemenea si in acele sali de jocuri, locuri de joaca, care exista in mall-uri (vor rămâne închise - n.red.).

- Se va relua activitatea de tratament balnear, prin ordin al ministrului Sanatatii.

- O măsură care am văzut că a suscitat dezbateri. Odată cu incheierea scolii va inceta masura de sprijin instituita pe perioada suspendarii care a permis parintilor sa stea cu copilul beneficiind de plata a 75% din salariu.

Aceasta forma de sprijin care a functionat in starile de urgență si alerta va inceta, si familiile active vor fi in situatia extrem de dificila sa gaseasca o solutie ca in perioada in care se duc la serviciu sa gaseasca o persoana sa aiba grija de copii.

Daca nu vor exista astfel de solutii, permitem, în conditii extrem de stricte, pri nordin comun al ministrului Sanatatii si al ministrului Educatiei, permitem redeschiderea gradinitelor, activitatilor de tip afterschool, care functioneaza normal pe perioada verii. 

- Se va permite creșterea numarului de persoane de la 3 la 6, inclusiv pentru activitatile sportive si recreative desfasurate outdoor, in aer liber.

- Se permite reluarea activitatilor pentru jocurile de noroc: Loteria, casele de pariuri, care prezinta un risc epidemiologic relativ scazut.

- Se reia activitatea in piscine exterioare, nu in piscine interioare, odata cu venirea sezonului cald, estival este firesc sa permitem reluarea acestor activitati. Am vazut ca exista un aflux foarte mare pe litoral si statiunile montane in aceasta perioada”, a declarat premierul Ludovic Orban la începutul ședinței de Guvern de joi.

Decizia prelungirii stării de alertă va fi luată săptămâna viitoare

„Nu vom lua astazi decizia aprelungirii stării de alertă, ci saptamana viitoare, la finalul perioadei pentru care am declarat stare de alerta.

Vom avea sedinta de guvern saptamana viitoare.

Starea de alerta este instituita pana in 16 iunie, inclusiv, vom adopta HG pana la expirarea perioadei, va fi publicta in Monitorul Oficial in cursul zieli de 16 iunie.

Starea de alerta e indispensabila pentru a putea mentine toate reglemetarile in vigoare - HG, ordine de ministru, necesare pentru a garanta protectia si viata cetatenilor, ca e vorba de loc de munca, transport in comun, spatii comerciale pentru care exista reglementari pentru a feri romaniide infectarea cu coronovirus.

Prelungirea starii de alerta nu e decizie politica, este sustinuta de aproape toti specialistii aalturi de care am muncit si care considera ca e singura solutie reala sa aiba la dispozitie toate instrumentele pentru a tine sub control raspandirea acestui virus”, a menționat Ludovic Orban.

***

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat deja de marţi o nouă serie de măsuri de relaxare care vor intra în vigoare după 15 iunie, dar prelungirea stării de alertă este necesară ţinând cont de faptul că numărul cazurilor noi nu a scăzut semnificativ.

 „Având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu a crescut semnificativ, dar nici nu a  scăzut semnificativ, considerăm că e posibil să continuăm cu noi măsuri de relaxarea, adică unele restricţii care sunt acum în vigoare nu vor mai fi după 15 iunie. După 15 iunie, se vor putea redeschide mallurile, dar fără restaurante şi fără locuri de joacă“, a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului a făcut un apel către parlamentari pentru a acorda un vot pozitiv pentru prelungirea stării de alertă spunând că „virusul nu dispare printr-un vot în parlament“. Numărul noilor îmbolnăviri impune prelungirea stării de alertă, dar după 15 iunie se vor lua o serie de măsuri noi de relaxare.

„Având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de cazuri noi, faptul că şi ultimul weekend de relaxare s-a simţit, nu în sens bun, la numărul de îmbolnăviri, se impune prelungirea stării de alertă. Vor fi mai puţine restricţii, dar nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă. Sunt măsuri care trebuie continuate cu caracter permanent. Purtarea măştii, distanţarea, evitarea locurilor cu aglomerări mari trebuie respectate. Măsurile restrictive propuse vor fi mai puţine decât sunt acum în vigoare“, a declarat şeful statului.

Totuşi, liderii partidelor din opoziţie şi anume PSD, ALDE şi Pro România au anunţat că parlamentarii din aceste partide nu vor vota pentru prelungirea stării de alertă.

 Totodată, Klaus Iohannis a spus că este posibil ca de la 15 iunie să fie permise evenimentele private cu un număr mai mare de participanţi, astfel că la evenimentele desfăşurate într-un spaţiu închis vor avea voie să participe 30 de persoane, iar cele care vor avea lor în exterior vor putea participa 50 de persoane.

„Pentru a veni în sprijinul părinţilor care vor lucra, care vor avea de mers la lucru şi în perioada vacanţei, va fi posibilă, nu obligatoriu, dar posibilă, redeschiderea afterschool-urilor, grăiniţelor şi creşelor private, va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness, dar cu respectarea unor norme foarte stricte“, a spus Klaus Iohannis.

De asemenea, el a mai menţionat că odată cu începerea sezonului estival, ar putea fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare cu condiţia respectării normelor sanitare.

Mai multe articole despre:
ludovic orban masuri relaxare 15 iunie