MENIU

UPDATE Poliția a dispersat manifestația anti-Covid din Berlin, după ce protestul a primit undă verde de la un tribunal

Undă verde în Germania pentru proteste la care sunt anunțați 25.000 de participanți

Aproximativ 18.000 de protestatari au fost dispersați de poliție, în Berlin, după ce nu au respectat măsurile recomandate de autoritățile sanitare pentru prevenirea transmiterii noului coronavirus. Manifestanții, care reclamau tocmai aceste restricții, au ieșit pe străzi după ce un tribunal regional a dat undă verde pentru organizarea protestelor. Ulterior deciziei instanței, un purtător de cuvânt al tribunalului administrativ a precizat însă că demonstraţia poate avea loc atât timp cât sunt respectate măsurile cerute de autorități. 

Poliţia a transmis că i-a abordat pe organizatorii protestului pentru a-i atenţiona că participanții nu respectă distanţarea minimă şi nu poartă măşti. După o lungă aşteptare şi negocieri cu aceștia, poliţia a anunţat că va dispersa manifestaţia, întrucât "toate măsurile anterioare nu au dus la respectarea solicitărilor". Pe străzile din Berlin au fost mobilizați aproximativ 3.000 de polițiști, în condițiile în care își anunțaseră participarea 25.000 de persoane.

Manifestanții au afișat bannere cu mesaje precum "Opriţi nebunia coronavirusului" sau "Puneţi capăt dictaturii coronavirusului", iar unii au cerut demisia guvernului. Simboluri ale extremei-drepte au fost afişate la vedere în zona Porţii Brandenburg, unde oamenii s-au adunat pentru a pleca în marş, notează Agerpres.

Autoritățile din Berlin au interzis manifestațiile după ce, recent, activiștii care se opun măsurilor restrictive au participat la un marș fără măști și fără să respecte distanța recomandată. După decizia de astăzi a instanței, poliţia s-a pregătit pentru violenţe. Organizatorii protestelor au făcut apel la cei care îi urmăresc pe reţelele de socializare din Europa să se înarmeze şi să se adune la Berlin.

Germania a reușit, până acum, să gestioneze criza generată de noul coronavirus mult mai bine decât alte state, prin testări riguroase care au ajutat la menţinerea unui nivel scăzut de infectări şi decese. În ultimele săptămâni însă, la fel ca în alte țări, a înregistrat o intensificare a noilor cazuri. Vineri, cu o zi înaintea deciziei instanței privind organizarea protestelor, cancelarul german, Angela Merkel, a făcut apel la cetățeni să mențină garda sus împotriva virusului. "Este o chestiune gravă, la fel de gravă ca până acum, şi trebuie să o luaţi în continuare în serios", le-a transmis germanilor șefa guvernului. Merkel a exclus orice nouă măsură de relaxare a regulilor sanitare, îndemnând populația să respecte cu strictețe recomandările. Bilanțul epidemiei din Germania depășește 242.115 cazuri de Covid-19 și 9.360 de decese.