MENIU

DECIZIE. Mai puține drumuri la comisiile de evaluare pentru cei cu diazbilități fizice

Mai puțone drumuri la comisiile de specialitate pentru cei cu diazbilități fizice. Foto/Profimedia

Persoanele cu dizabilităţi fizice care au o singură amputaţie nu vor mai fi obligate să se prezinte constant la comisia de specialitate pentru prelungirea certificatului de handicap.

„În mandatul trecut am dat un ordin de ministru, în colaborare cu specialiştii în domeniu, astfel încât persoanele cu dublă amputaţie să nu mai fie nevoite să mai facă acel drum chinuitor şi acea prezentare la comisiile pentru încadrare în grad de handicap. Vreau să continuu ceea ce am lăsat atunci şi nu a fost continuat, şi anume şi persoanele cu o singură amputaţie să nu fie nevoite să vină la comisie, dar să le păstrăm acea parte de tot ceea ce înseamnă recomandări din spatele certificatului, şi anume o monitorizare şi o discuţie în vederea recuperării, pe cât se poate, a acestor persoane. (...) Avem partea a doua de ordin, pe care trebuie să o dăm şi să spunem că şi persoanele cu o singură amputaţie să nu vină nici ele la comisie, şi vă promit că o să poată, în termenul cel mai scurt”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.
Oficialul a participat vineri la o dezbatere despre percepţia asupra persoanelor cu dizabilităţi şi a rolului acestora în societate.

Evenimentul este organizat pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

La dezbatere au participat reprezentanţi ai companiilor private, dar şi experţi din cadrul Grupului de Inovaţie şi Expertiză Socială.