Decizie istorică! Muzeul Național Bran se închide după aproape 60 de ani de funcționare
Muzeul Național Bran se va închide după aproape 60 de funcționare. Directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, istoricul Nicolae Pepene, a afirmat că ministrul Culturii a comunicat delegației Consiliului Județean cu care s-a întâlnit săptămâna trecută la minister că în luna august Muzeul Național Bran se va închide.
Cele aproape 10.000 de piese transferate din Castelul Bran la Muzeul Vămii Medievale, după retrocedarea acestuia în luna mai 2009, vor fi păstrate la Muzeul Județean de Istorie Brașov și o parte la Castelul Bran, dacă administrația acestuia va fi de acord. Secția etnografie va intra în administrarea Muzeului de Etnografie Brașov, a declarat pentru Agerpres directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, istoricul Nicolae Pepene.
"La momentul 1990-1991 când s-a făcut trecerea la Ministerul Culturii existau trei secții la Bran: secția Castel, secția Vama Medievală și secția Etnografie. După retrocedarea Castelului, s-a desființat secția Castel și toate bunurile culturale (piesele) au fost înghesuite la Muzeul Vămii Medievale unde s-a încercat reconstituirea unor interioare din Castel. Înțeleg că sunt puțin vizitatori la Muzeul Vămii Medievale, dar eu zic față de Castelul Bran. Comparativ cu alte muzee din țară cred că nu stătea rău Muzeul Vămii. Ministerul Culturii vrea să desființeze Muzeul Național Bran, mai ales că din luna august și clădirea Muzeului Vama Medievală trece în administrarea moștenitorilor Castelului Bran, și atunci avem două probleme: secția etnografică, unde sunt niște probleme cu retrocedarea terenului pe care sunt amplasate căsuțele, dar am înțeles că sunt șanse mari să se câștige procesul cu proprietarul acestuia, și bineînțeles patrimoniul de la Muzeul Vămii Medievale. Am aflat de intenția Ministerului Culturii și că exista riscul ca toate colecțiile să fie împrăștiate pe la mai multe muzee din țară și atunci era normal, obligatoriu, era datoria noastră morală și profesională să intervenim să salvăm acest patrimoniu și să-l ținem cît mai aproape de Bran", a explicat Nicolae Pepene.
Sursa citată a afirmat că săptămâna trecută a avut loc o discuție la Ministerul Culturii împreună cu directorul Muzeului de Etnografie Brașov, Ligia Fulga, și reprezentanți ai Consiliului Județean Brașov, la care a participat ministrul culturii și echipa sa, pentru a se găsi soluții care să protejeze patrimoniul. Potrivit lui Pepene, propunerea ministrului Vlad Alexandrescu a fost de a păstra o parte din bunurile pentru care există documente că au fost colecționate de Regina Maria în câteva încăperi din Castelul Bran.
"Prin urmare, primul pas a fost făcut. Ministerul Culturii a făcut demersuri către administrația Castelului Bran pentru a ceda o parte din patrimoniul regal pentru organizarea unei expoziții în Castel, cu obligația de a se respecta normele în vigoare de protejare și conservare a patrimoniului, de a plăti un personal calificat, muzeografi, conservatori, iar acest patrimoniu rămâne statului român, dar poate fi folosit în Castel. Sunt curios ce răspuns va veni dinspre administrația Castelului Bran. În cazul în care nu se va dori acest lucru, patrimoniul aflat la Muzeul Vămii Medievale va fi preluat de Consiliul Județean și dat în administrarea Muzeului Județean de Istorie. Eu am venit cu propunerea ca tot acest transfer să fie făcut într-o colecție care va purta numele în cadrul muzeului de "Colecția Bran", asigurând cumva protecția colecției. Eu mai am speranța că în viitorul apropiat va fi amenajat la Bran un muzeu și atunci această colecție să fie păstrată în acest muzeu", a punctat directorul Muzeului Județean de Istorie.
El a adăugat că piesele din Muzeul Vămii Medievale sunt foarte valoroase, dar valoarea lor va scădea când vor fi scoase din contextul istoric. Pepene speră că administrația Castelului Bran va accepta colaborarea în semn de respect față de Regina Maria și Domnița Ileana.
"Aceste piese și-au pierdut din valoare când au fost mutate din Castel, dar când vor ieși din Bran vor deveni niște simple piese de muzeu. Ele aveau valoare extraordinară, fiind legate de Bran, de regalitate. Din acest motiv, pentru a le da această valoare istorică și muzeală, să facem expoziții dedicate Reginei Maria și astfel contextul istoric este păstrat, dar este păcat că nu vor mai fi expuse la Bran', apreciază Nicolae Pepene.
Sursa citată a mai precizat că la Cetatea Făgărașului, unde sunt spații mult mai generoase, ar putea fi organizate expoziții temporare pentru vizitatorii acestui obiectiv, iar dacă Cetățuia Brașovului va intra în administrarea Primăriei Brașov se vor putea organiza și aici expoziții tematice cu piesele de la Bran.
În ceea ce privește Secția Etnografică de la Bran, aceasta va intra în administrarea Muzeului de Etnografie Brașov care dorește să amenajeze aici un eco-muzeu, un fel de combinație între patrimoniul expus aici și activitățile culturale permanente care să pună în valoare tradițiile locale și cultura populară locală.
Muzeul Bran a fost înființat în anul 1957 când s-a amenajat o expoziție de artă și istorie medievală. Mai târziu, prin anii '60, s-a început amenajarea unui muzeu al satului brănean cu titulatura Secția Etnografică Bran.
În toată această perioadă, Muzeul Bran a fost în administrarea Consiliului Popular Județean Brașov. În anul 1987 s-a deschis secția Vama Medievală, amenajată în clădirea de la baza Castelului, clădire care a aparținut administrației vamale austro-ungare până în anul 1918.