MENIU

DECIZIE în cazul AVIONULUI DOBORÂT ÎN UCRAINA. Anunţul făcut de autoritățile malaeziene

Misiunea internațională de poliție a primit acces la locul prăbușirii avionului

Autoritățile malaeziene au anunțat că au ajuns la un acord cu separatiștii proruși pentru a permite misiunii internaționale de poliție să ajungă la locul prăbușirii avionului Malaysia Airlines în estul Ucrainei, relatează AFP și Reuters.

Membrii misiunii internaționale de poliție vor putea pătrunde în zona din estul Ucrainei unde luptele s-au intensificat, "pentru a-i proteja pe anchetatorii internaționali" care investighează prăbușirea avionului Malaysia Airlines cu 298 de persoane la bord, a anunțat într-un comunicat cabinetul premierului malaezian Najib Razak.

Autoritățile olandeze au anunțat tot duminică faptul că un grup de 30 de experți legiști olandezi se deplasează spre locul prăbușirii aeronavei.

Olandezii au putut obține acces în această zonă în urma unui acord încheiat între Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și separatiștii proruși din estul Ucrainei, a precizat Ministerul olandez al Justiției într-un comunicat.

Liderii insurgenților proruși au anunțat de asemenea duminică faptul că un vagon cu lucrurile personale ale victimelor tragediei aviatice a fost transmis autorităților olandeze.

Olanda este însărcinată cu procesul de identificare a victimelor și coordonarea anchetei asupra cauzelor prăbușirii.

Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă la 17 iulie în estul Ucrainei. Cele 298 de persoane aflate la bordul aeronavei, dintre care 193 de olandezi, au murit. O serie de elemente au determinat autoritățile ucrainene și statele occidentale să arate cu degetul înspre rebeli. Aceștia au negat acuzațiile.

Numeroase corpuri neînsuflețite au fost duse deja în Olanda, însă mai sunt în continuare rămășițe umane la locul tragediei.