Decizie fără precedent. Pakistan suspendă vizele pentru cetățenii străini
Ministrul pakistanez de Interne, Chaudry Nisar Ali Khan, a dispus suspendarea imediată a eliberării vizelor (permise de aterizare) la sosire pentru cetățenii străini, pentru a evita orice „nereguli“ în baza de date. Oficialul a dispus, de asemenea, ca oficialii din cadrul instituției revizuiască și să actualizeze normele de obținere a vizelor.
În cadrul unei întâlniri la nivel înalt ce a avut loc la Ministerul de Interne din Islamabad ce a avut loc la începutul acestei săptămâni, Ali Khan a cerut într-o manieră strictă participanților să pună în aplicare normele și reglementările Ministerului și departamentelor atașate.
El a spus ar trebui să se asigure introducerea regimului de vize on-line pentru a aduce un plus de transparență, a minimiza discreția și a accelera întregul proces.
Odată cu lansarea cererii regimului de vize on-line, ministrul de Interne pakistanez a declarat că orice anomalie în eliberarea vizelor ar fi eliminată în mod rapid și eficient.
Acesta a declarat că baza centrală de date este esențială, deoarece ar permite instituțiilor de stat pakistaneze să păstreze informații despre toți cei care călătoresc în Pakistan, indiferent de categoria de viză pe care o solicită.