Decizie de ultimă oră în cazul lui Cristian Pomohaci. Petrică Mîţu Stoian, chemat în ajutor
Controversatul interpret de muzică populară a primit o veste proastă din partea primăriei din Râmnicu Vâlcea, oraş în care urma să participe la un un concert de Crăciun, în aer liber, pe 23 decembrie.
Un comunicat al instituţiei a anunţat că Pomohaci a fost scos de pe afiş, în urma "controverselor derulate, în special în mediul on-line şi nedorind să iscăm tensiuni şi dispute mai ales într-o perioadă deosebită precum cea de dinaintea Crăciunulu".
Unul dintre mesajele postate onlne făcea un apel la adresa tuturor părinţilor faţă de decizia primăriei Râmnicu Vâlcea şi chiar făîcea apel la blocarea pieţei din centrul oraşului.
Ca urmare, Pomohaci a fost scos de pe afiş şi înlocuit cu Petrică Mîțu Stoian.
Cu toate acestea, fanii vâlceni ai lui Cristian Pomohaci vor putea să-l asculte tot pe 23 decembrie, dar în Sala Consiliului Județean, într-un concert de colinde cu intrare gratuită.
Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât, pe 28 iulie, ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoţie.
Preotul a fost înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unui minor iar înregistrarea a apărut în presă.