MENIU

Decizie de ultimă oră în cazul hackerului „Guccifer”! Îl așteaptă ani grei de închisoare

<p>Guccifer</p>

Tribunalul Arad a respins, marţi, cererea hackerului român Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub numele „Guccifer”, prin care acesta solicita contopirea pedepsei aplicate de instanţa americană cu pedeapsa aplicată de instanţa din România. Acesta trebuie să execute 11 ani şi 4 luni de închisoare.

Judecătoarea de caz a a respins, marţi, toate cererile formulate de arădeanul Marcel Lazăr Lehel, care a acţionat cu numele „Guccifer”, prin care acesta solicita ca perioada petrecută în închisoare în Statele Unite ale Americii (SUA), în 2016, să-i fie dedusă din pedeapsa pe care o are de executat, iar pedepsele aplicate în SUA şi România să fie contopite, magistratul respingând şi cererea de a-i recunoaşte în România pedeapsa aplicată de un magistrat din Alexandria, Virgina, Statele Unite ale Americii, scrie Mediafax.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.

Marcel Lazăr Lehel a apărut, marţi, în faţa Tribunalului Arad, în procesul în care cere deducerea perioadei cuprinse între lunile martie şi octombrie din 2016, când a fost extrădat în SUA pentru ancheta în care era acuzat că a spart conturile de e-mail ale mai multor oficiali americani.

Lehel a cerut şi contopirea pedepsei de 4 ani şi 4 luni de închisoare pronunţată de către un judecător din Alexandria, Virginia, SUA, cu pedeapsa de 7 ani pronunţă de către Tribunalul Bucureşti, într-un alt caz în care aşa-numitul „Guccifer” a fost condamnat pentru că a spart conturile de e-mail ale mai multor persoane publice din România.

Judecătoarea de caz de la Tribunalul Arad a decis să respingă solicitarea.

În aceste condiţii, Marcel Lazăr Lehel are de executat 11 ani şi 4 luni de închisoare, iar perioada în care a fost în custodie este considerată suspendarea executării pedepsei şi nu i se deduce din pedeapsele primite.

Marcel Lazăr Lehel se află, în prezent, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.

“Guccifer” a fost adus sub escortă, în octombrie 2016, din SUA în România.

Hackerul român a fost cel care a dezvăluit că Hillary Clinton a folosit în interes de serviciu un cont personal de e-mail pe durata mandatului de secretar de Stat şi a fost condamnat, pe 1 septembrie, la 52 de luni de închisoare de către un tribunal din statul american Virginia, conform Washington Post. Marcel Lehel Lazăr, cunoscut sub presudonimul de “Guccifer”, a fost extrădat în Statele Unite în anul 2014 şi a pledat vinovat în luna mai 2016 la acuzaţiile de furt de identitate şi acces neautorizat asupra unor computere.

Mai multe articole despre:
pedeapsă hacker Guccifer