MENIU

SPORURILE bugetarilor rămân în vigoare! Ele se vor acorda după o nouă formulă! Ce beneficii vor fi eliminate

Sporurile rămân în vigoare

Sporurile bugetarilor se vor acorda după o nouă formulă! După o primă analiză la Ministerul Muncii a tuturor beneficiilor de la stat, s-a stabilit, potrivit surselor Realitatea Plus, ca sporurile să rămână în vigoare. Se vor acorda într-o sumă fixă, indiferent de funcția pe care o are beneficiarul. 

Sporurile ar urma să aibă un cuantum fix. Spre exemplu, dacă într-o instituție se acordă spor de risc de 1.000 de lei, aceeași sumă o va primi și femeia de serviciu și directorul instituției. Totodată, în noua formă a legii salarizării, o parte din sporurile bugetarilor vor fi păstrate, iar altele, eliminate, cum ar fi sporul de calculator sau de confidențialitate.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că ar putea veni cu o analiză privind sporurile la finalul săptămânii viitoare, iar cu propunerile pentru legea salarizării la 1 martie. Aceste prevederi ar putea intra în vigoare abia de anul viitor, susțin, de cealaltă parte, cei de la UDMR.

Mai multe articole despre:
sporuri raluca turcan