MENIU

7 persoane, inculpate de omor cu premeditare în dosarul decesului lui Diego Maradona

Diego Maradona

Şapte persoane au fost acuzate de "omor simplu cu premeditare" de către procurorii care anchetează moartea fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona. Biroul procurorului general din oraşul San Isidro, de lângă Buenos Aires, a cerut, totodată, judecătorul dosarului să le interzică inculpaţilor părăsirea Argentinei.

Acuzaţii, al căror proces va începe la finalul acestei luni, mai exact pe 31 mai, sunt toţi profesionişti din domeniul medical. Aceștia s-au ocupat de îngrijirea fotbalistului, poreclit "Mâna lui Dumnezeu".

Persoanele care vor fi audiate în calitate de acuzați în dosarul morții unuia dintre cei mai mari și îndrăgiți fotbaliști ai lumii sunt infimierii Ricardo Omar Almiron şi Dahiana Gisela Madrid, coordonatorul infirmierilor, Mariano Perroni, medicul care a coordonat spitalizarea acasă a fostului fotbalist, Nancy Forlini, psihologul Carlos Angel Diaz, psihiatrul Agustina Cosachov şi neurochirurgul Leopoldo Luque, indicat drept medicul de familie al lui Maradona.

Inițial, procurorii au luat în calcul să-i acuze de presupus omor involuntar, dar în cele din urmă au decis să-i acuze de crimă cu premeditare, infracţiune pentru care pot primi pedepse de 8 până la 25 de ani de închisoare, după ce au primit, la începutul acestei luni, raportul comisiei medicale, în care 11 experţi au evaluat circumstanţele morţii lui El Pibe de Oro.
 
Raportul, al cărui conţinut a fost difuzat de mass-media argentiniană, a stabilit că performanţa echipei sanitare care l-a asistat pe Maradona a fost "inadecvată, deficitară şi nesăbuită” şi a lăsat în voia sorţii starea de sănătate a pacientului.

Pe 25 noiembrie 2020, inima lui Diego Armando Maradona a încetat să mai bată, Fotbalistul a suferit un stop cardiac. Autoritățile din Argentina au anunțat trei zile de doliu național pentru cel considerat, de mulți, drept cel mai mare fotbalist din istorie.

 
Maradona a murit în locuința sa din cartierul San Andrés, în orașul Tigre, anunțul trecerii în neființă a îndragitului fotbalist de doar 60 de ani fiind făcut de agentul și prietenul său, Matias Morla.

9 ambulanțe s-au prezentat acasă la Diego Maradona, pentru a-l resuscita, dar medicii nu au reușit să-l aducă la viață. 

La începutul lunii noiembrie a anului trecut, legendarul jucător fusese operat pe creier, pentru a i se îndepărta un cheag de sânge. Acesta trecuse cu bine de interveție, potricit medicilor.