MENIU

Iranul va abandona programul nuclear dacă o mare putere se va retrage din acesta

Iranul va abandona acordul nuclear cu cele șase puteri mondiale, dacă SUA decid să se retragă din acesta. Anunțul a fost făcut de ministerul de Externe de la Teheran.

Prăbuşirea acordului nuclear din 2015, pe care preşedintele american, Donald Trump, l-a catalogat ca fiind ”o ruşine”, ar putea declanşa o cursă armată regională şi escalada tensiunile din Orientul Mijlociu.

”Dacă Washingtonul decide să se retragă din cadrul Acordului nuclear, Iranul va abandona de asemenea”, a transmis televiziunea Al-Jazeera pe Twitter, citând ministerul de la Teheran, scrie mediafax.

Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite şi Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activităţile atomice în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale. Preşedintele SUA, Donald Trump, şi Israelul contestă acordul nuclear semnat cu Iranul.

Mai multe articole despre:
Iran Orientul Mijlociu Orient retras decizie bomba