Decizie bombă în cazul ministrului Tudorel Toader
Tudorel Toader ar putea rămâne în continuare ca ministru al Justiției, spun surse politicie citate de Realitatea TV. Ministrul asumat de ALDE, dar criticat de PSD pentru neasumarea amnistiei și grațierii, a adus România în situația celui mai dur raport MCV din ultimii 12 ani și de a fi pusă în fața unei rezoluții extrem de dure a Parlamentului European.
Tudorel Toader, cel care a preluat portofoliul Justiției de la ministrul "Altă întrebare" Florin Iordache după episodul OUG 13, a fost acuzat de societatea civilă că a acționat ca "avocat al infractorilor" de la Putere.
Printre măsurile controversate ale lui Tudorel Toader, considerate adevărate lovituri la adresa justiției din România, se numără: revocarea Codruței Kovesi de la DNA, demararea procesului de revocare a lui Augustin Lazăr, "grațierea mascată" prin recursul copensatoriu, girarea unor legi ;i OUG-uri contestate de Comisia de la Veneția.
Tudorel Toader a obținut la CCR, în numele Guvernului României, mai multe decizii care atacă protocoalelel secrete cu SRI și susțin revizuirea unor sentințe definitive.
Cu toate astea, liderii PSD s-au declarat nemulțumiți de faptul că ministrul Tudorel Toader nu și-a asumat direct legile justiției sau modificările la codurile penale și nu a agreat emiterea unei OUG pentru amnistie și grațieie
Călin Popescu Tăriceanu și ALDE și-au reafirmat sâmbătă suportul pentru ministrul Justiției
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat, privind raportul MCV, că recomandările nu sunt obligatorii. Acesta a mai spus că nu s-a discutat despre contestarea raportului.
"Semantica termenului arată că recomandarea nu este obligatorie", a spus Tudorel Toader, adăugând că obligatoriu este procesul ireversibil de legiferare.
Tudorel Toader a mai spus că nu a ieșit miercuri la declarații întrucât nu vrea să răspundă întrebărilor care nu sunt potrivite. "Mulți preferă să profite de aceste momente să își exprime părerile lor mai puțin documentate", a precizat acesta.
"Spunea cineva că recomandările Comisie de la Veneția trebuie respectate cu prioritate, față de legea națională, citând Constituția. Nu trebuie să fii mare jurist să înțelegi că de la Bruxelles vine o comisie care formulează o serie de recomandări. Nu va imaginați că recomandare devine mai puternică decât legea națională. Nu trebuie să fii jurist să știi asta", a spus Tudorel Toader, adăugând că "toate recomandările au rolul lor".
"Noi ne uităm la fiecare recomandare în parte, îi dăm vocația juridică pe care o are. Să nu vă imaginați că o recomandare poate să aibă putere juridică. Le evaluăm, le luăm în considerare, le respectăm. Însă, eu personal am mari semne de întrebare legate de recomandările în care ni se spune să oprim procesul de revocare a procurorului general, să oprim procesul de legiferare. Este cam mult și iese din tiparul acestui MCV", a explicat ministrul Justiției.