MENIU

Decizia şocantă pe care a luat-o Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye to Gravity. Momentul e trist

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. Alte 33 de persoane au murit până în 22 noiembrie, numărul victimelor ajungând la 60.

În spitale din străinătate au fost transferaţi 39 de răniţi în Colectiv, însă trei au decedat în Marea Britanie, câte doi în Germania şi Olanda şi câte unul în Israel şi Austria. În clinicile din străinatate mai sunt internaţi 29 de pacienţi români.

Reprezentanţii Spitalului de Arşi din Capitală au declarat recent că trei dintre răniţii în incendiul din clubul Colectiv au murit din cauza infecţiilor nosocomiale.

Andrei Găluţ, unicul supravieţuitor al trupei Goodbye To Gravity, formaţie ce concerta în fatidica noapte în Club Colectiv, se află sub tratament în spitalului din Beverwijk, Olanda. Recuperarea lui decurge bine şi dă semne de însănătoţire.

Totuşi, conform spynews, apropiaţii lui Andrei l-au găsit pe acesta cu moralul la pământ. Rockerul ar fi luat decizia de a nu mai reveni niciodată pe scenă.

Starea pisihică a lui este și mai afectată și de faptul că iubita lui, muza lui, Mădălina, nu a supraviețuit nici ea în urma dezastrului de la Colectiv.

Mai multe articole despre:
club colectiv Andrei Galut