Decizia Senatului pentru zilele libere plătite părinților dacă se suspendă școala din cauza epidemiei de coronavirus
Undă verde în Senat pentru zilele libere plătite pentru părinți dacă se reduc sau se suspendă cursurile școlare din cauza epidemiei de coronavirus. Senatorii au votat, luni, în majoritate, pentru Ordonanța de Urgență a Guvernului, urmând ca votul decisiv să fie dat de deputați.
Proiectul de lege care aprobă această OUG a fost înregistrat în procedură de urgenţă în Parlament.
Senatul a adoptat luni, ca primă Cameră sesizată, proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţã a Guvernului 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2.
Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 123 de voturi „pentru”, zero voturi „împotrivă” şi zero abţineri. Proiectul urmează să primească votul decizional al Camerei Deputaţilor.
Ce prevede OUG zile libere plătite pentru părinți în timpul epidemiei COVID-19
„Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a rezultatului anchetei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, efectuată de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, şi având în vedere hotărârile comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, respectiv Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti”, conform OUG.
Propunerea prevede acordarea de zile libere părinţilor care au copii cu vârsta de 12 ani sau cei care au copil sau adult cu handicap în vârstă de 26 ani, înscrişi în unităţile de învăţământ, inclusiv antepreşcolar.
Acordarea de zile libere plătite va fi făcută pentru toţi angajaţii din sectorul public şi privat, „pe toată perioada de limitare sau suspendare a cursurilor în unitatea de învăţământ sau a activităţii serviciilor de zi destinate persoanelor cu handicap, pe perioada stării de alertă şi după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021”, mai scrie în proiectul OUG.
Plata. Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Prevederile se aplică dacă celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.