MENIU

Decizia patronilor unui club renumit din Cluj după tragedia din Colectiv

<p>De ce a refuzat ministrul Săntătăţii transferul &icirc;n străinătate a pacienţilor din Clubul Colectiv?</p>

Trei concerte programate să se desfăşoare, luna aceasta, în Clubul Boiler din Cluj-Napoca au fost mutate în parcarea subterană de la Cluj Arena, întrucât patronii localului au decis să verifice printr-un audit suplimentar măsurile de siguranţă, în special pe cele privind prevenirea incendiilor.

Potrivit unui comunicat al Clubului Boiler din Cluj-Napoca transmis luni, spaţiul este încadrat de autorităţile de profil la cel mai mic nivel de risc în privinţa incendiilor, fiind integral din beton, conform Mediafax.

“Boiler Club anunţă mutarea evenimentelor programate în perioada următoare pe Cluj Arena, timp în care în club va avea loc un audit suplimentar al măsurilor de siguranţă existente, în special cele cu privire la prevenirea incendiilor. Spaţiul este încadrat de autorităţile de profil la cel mai mic nivel de risc în privinţa incendiilor, nivelul 1, fiind integral din beton, inclusiv barurile, şi toate materialele din interior sunt ignifuge”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii clubului au subliniat că Boiler are două căi de evacuare în caz de urgenţă, marcate cu luminoblocuri - semne de culoare verzi care indică ieşirile şi rămân aprinse chiar în cazul întreruperii curentului eletric.

Managerul Boiler, Teodor Negrea, a arătat în comunicat că tragedia produsă la clubul Colectiv din Bucureşti confirmă faptul că ”siguranţa participanţilor trebuie să fie principala prioritate a oricărui organizator de evenimente”.

”Am decis să îi invităm pe reprezentanţii autorităţilor de profil ca, împreună cu personalul nostru, să evalueze măsurile de prevenire şi combatere a incendiilor existente în club şi să sugereze îmbunătăţiri, fiindcă, dincolo de avize şi autorizaţii, chiar dincolo de măsurile pe care singuri le-am luat, ştim că întotdeauna este loc de mai bine”, a spus Negrea.

La rândul său, directorul Cluj Arena, Radu Raţiu că evenimentele de la Boiler se vor muta în parcarea subterană a stadionului.

"Noi avem un spaţiu în care am mai găzduit evenimente muzicale, avem avantajul că pereţii sunt din beton şi avem trei căi de evacuare a participanţilor. Şi dacă avem 1.000 - 1.500 de persoane le putem evacua într-un minut dacă e cazul", a spus Raţiu.

Evenimentele care vor fi mutate pe Cluj Arena sunt concertul State of Mind, din 7 noiembrie, setul DJ-ul britanic Synkro (Joe McBride), din 13 noiembrie, şi prezentarea, în premieră pentru România, a albumului Butterfly Effect al lui DJ Krush (Japonia), din 20 noiembrie.

Mai multe articole despre:
Cluj concerte Cluj Arena Boiler