Decizia MFP: Fără penalități pentru obligațiile fiscale neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și ANAF au în vedere o serie largă de măsuri pentru susținerea mediului de afaceri în contextul stării de urgență prin care trece România ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituției, au fost stabilite ca fiind prioritare următoarele măsuri:
- nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență;
- aceste obligații fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante;
- se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale;
"Conducerea Ministerului Finanțelor Publice și ANAF asigură contribuabilii că toate cazurile excepționale și argumentate de întârzieri în depunerea declarațiilor vor fi tratate cu toată deschiderea și indulgența prevăzută de lege", se mai arată în documentul citat.
Aceste măsurile fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență. Adoptarea acestor măsuri a fost decisă în ședința de miercuri.