Decizia CSM în privința polițiștilor pedofili. Suspecţii, cercetaţi sub control judiciar
Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul polițiștilor din Călărași, acuzați de săvârșirea infracțiunii de viol, cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul de instrumentare şi soluţionare a cauzei sub aspectul măsurilor preventive, se arată într-un comunicat transmis vineri.
Adrian Nicuşor Şerban şi Daniel Florentin Dumitriu, cei doi foşti poliţişti în cadrul IPJ Călăraşi, acuzaţi că au batjocorit o minoră, în timp ce se aflau în timpul serviciului, vor fi cercetaţi sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Conform mediacalarasi.ro, sentinţa este definitivă.
La începutul lunii august, aceștia au violat o minoră fugită din Centrul de Plasament "Sfântul Ştefan" din Perişoru. Ei au scăpat de arestul preventiv, după ce Tribunalul Călăraşi a admis contestaţia împotriva sentinţei pronunţate la 24 septembrie de prelungire a arestului.