Dealeri de droguri, prinși cu 17 kilograme de substanțe interzise în portbagaj, la Cluj. Unul dintre ei a ascuns cheia mașinii în pantaloni!
Descoperire șocantă în portbagajul unei mașini din Cluj. Doi tineri, unul recidivist, au fost prinși în flagrant când transportau 17 kilograme de droguri, pregătite pentru a fi vândute.
Cei doi bărbați, de 28, respectiv 35 de ani, au fost opriți de polițiști în trafic. Potrivit jurnaliștilor, oamenii legii aveau deja informații că aceștia urmează să livreze droguri către mai mulți consumatori din oraș.
De teamă că vor fi prinși, unul dintre indivizii a ascuns cheia mașinii în pantaloni. Numai că polițiștii au făcut o percheziție corporală și au reușit astfel să deschidă portbagajul vehiculului.
Potrivit jurnaliștilor, unul dintre suspecți se afla sub control judiciar pentru aceeași faptă. Ambii au ajuns acum în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile.