MENIU

De luni nu se mai fac nunți! Multă lume nu știe care este adevăratul motiv

De luni, 12 iunie, până în 29 iunie în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, motiv pentru care în această periopadă nu se mai fac nunți.

De ce nu se fac nunți în post?

Răspunsul la această întrebare poate veni din cel puţin două puncte de vedere, explică un preot pentru Ziarul Lumina.

În primul rând, nu se pot săvârşi nunţi în post pentru că această perioadă de postire se referă, atât la postirea sufletească cât şi la cea trupească, iar postirea trupească nu are în vedere numai abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi într-o anumită perioadă, ci şi la abstinenţa conjugală a soţilor.

În al doilea rând, nunţile nu se pot săvârşi în post pentru că întotdeauna slujba Tainei Nunţii este urmată de petreceri, în zilele noastre de cele mai multe ori chiar prea zgomotoase, or, nu ne putem imagina o masă de nuntă cu mâncare de post, iar atmosfera exuberantă a nunţii o vedem într-o totală contradicţie cu atmosfera de sobrietate ce caracterizează perioada postului.