MENIU

De luni se deschid încă 130 de cabinete de vaccinare pentru persoane vulnerabile

Vaccinarea unei persoane vârstnice (foto generic)

De luni, încă 130 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, a anunțat vineri Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. În total, peste 150.000 de persoane vulnerabile se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile.

Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi, iar programările de pot face de sâmbătă, 27 februarie.

Cabintele sunt destinate persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.

Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro, se arată în comunicatul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.