MENIU

De luni dimineață încep înscrierile la programele „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”

Foto arhivă Inquam

Persoanele fizice pot merge, începând de luni, 26 aprilie 2021, ora 10:00, la producătorii validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Suma alocată în cadrul sesiunii de finanţare din 2021 pentru Programul Rabla Clasic este de 440 milioane lei, iar în cadrul Programului Rabla Plus, bugetul alocat este de 400 milioane lei.

De asemenea, persoanele juridice pot transmite dosare de acceptare la Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea accesării celor două programe.

Suma alocată în cadrul sesiunii de finanţare din 2021 pentru Programul Rabla Clasic este de 440 milioane lei, iar în cadrul Programului Rabla Plus, bugetul alocat este de 400 milioane lei.

Listele cu producătorii care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituţiei www.afm.ro, la secţiunile programelor.

Potrivit sursei citate, în ediţia de anul acesta, programele vin cu o serie de modificări. În ceea ce priveşte Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, iar valoarea ecobonusurilor acordate pentru stimularea achiziţionării autoturismelor cât mai puţin poluante, în funcţie de tehnologia folosită, au fost, de asemenea, majorate.

Astfel, ecobonusul este în valoare de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2_/km NEDC în regim de funcţionare mixt, conform informaţiilor înscrise în COC, sau echipat cu motorizare GPL/GNC; ecobonus în valoare de 1.500 lei în cazul în care în COC este înscrisă şi cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, pentru autovehiculul nou exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 105 g CO_2/km NEDC în regim de funcţionare mixt, sau echipat cu motorizare GPL/GNC;ƒ˜ ecobonus în valoare de 1.500 lei în cazul în care în COC este înscrisă doar cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 124 g CO_2/km WLTP în regim de funcţionare mixt; ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

"Ecobonusurile se pot cumula în cazul în care maşina nouă îndeplineşte ambele condiţii, ajungându-se astfel la o reducere de 12.000 lei din preţul total al autovehiculului nou", precizează AFM în comunicat.

De asemenea, pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat se acordă o primă de casare de 5.500 lei.

Potrivit sursei citate, valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic a fost extinsă la 150 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autoturismului nou.

"O altă modificare vizează posibilitatea ca primele de casare să fie transferate între toate tipurile de persoane fizice sau juridice. Această schimbare va permite accesarea programului şi de către cei care nu au o maşină veche de casat. De asemenea, a fost introdusă interdicţia de înstrăinare a autovehiculelor nou-achiziţionate în cadrul programului, precum şi obligativitatea restituirii finanţării în cazul nerespectării acestei interdicţii", menţionează instituţia.
În cadrul Programului Rabla Plus se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru maşinile full electrice şi 20.000 de lei pentru maşinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou. Cei care vor dori să renunţe la o maşină veche, poluantă, şi să achiziţioneze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

De asemenea, s-a decis majorarea cuantumului finanţării pentru motociclete electrice la 5.500 lei, iar cine doreşte să achiziţioneze o motocicletă electrică şi predă o maşină uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 lei. Valoarea cumulată a ecotichetului şi a primei de casare nu poate depăşi 50% din valoarea de achiziţie a motocicletei electrice.

Potrivit AFM, valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Plus a fost extinsă la 240 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autoturismului nou.

Mai multe articole despre:
programul rabla rabla clasic rabla plus