De la 120 de kilograme a ajuns să câştige un concurs de frumuseţe! Cum arată acum în costum de baie
O femeie din Statele Unite ale Americii a decis să-şi schimbe viaţa şi a reuşit să slăbească peste 60 de kilograme într-un singur an. Apoi a participat la un concurs de costume de baie, pe care l-a şi câştigat.
Conner Rensch, din Nebraska, cântărea 120 de kilograme, dar a reuşit să dea jos, într-un singur an, jumătate din greutate. Tânăra de 26 de ani a reuşit să dea jos surplusul de grăsime cu ajutorul unui antrenor personal şi a unui program dur de fitness.
După mai bine de un an, tânăra cântărea mai puţin de 60 de kilograme şi a devenit foarte populară în mediul online. A participat şi la un concurs de costume de baie, World Beauty Fitness And Fashion, pe care l-a şi câştigat.
"Mi-a fost foarte greu să îmi expun povestea. Mă îngrozea ideea de a publica pe internet poze cu mine, mai ales să apar în costum de baie. Însă când am slăbit, am învăţat că pot să fac orice îmi pun în minte", a povestit Conner, potrivit Dailymail.
Tânăra a mai povestit că este mândră de urmele rămase pe corp, deoarece acestea îi spun povestea vieţii ei şi nu evită să le facă vizibili ori de câte ori are ocazia.