MENIU

De ce toate stewardesele își țin părul în coc

De ce toate stewardesele își țin părul în coc

Nu cred că ai văzut vreo stewardesă cu părul de lungime medie sau lung lăsat pe spate. Acestea și-l prind într-un coc din mai multe motive. Le vei afla, dacă vei citi articolul de mai jos.

Regula este următoarea: dacă lungimea părului depășește linia umerilor, trebuie strâns în coc: de tip bun (rotund) sau French Twist. Dacă părul este mai scurt de linia umerilor, atunci el trebuie să arate cât mai îngrijit, eventual prins cu niște agrafe pentru a nu acoperi fața. De asemenea, în cazul în care o stewardesă poartă breton, acesta trebuie să fie tăiat deasupra sprâncenelor, scrie unica.ro.

Te-ai întrebat vreodată care este motivul pentru care stewardesele trebuie să poarte mereu părul prins? În primul rând, aerul uscat din avion afectează în mod negativ orice tip de păr, încrețindu-l sau, din contră, lăsându-l complet fără viață. Și pentru că trebuie să aibă un look impecabil pe toată durata zborului, stewardesele poartă părul prins în coc.

Un alt motiv ține de igienă. Însoțitoarele de bord își prind părul pentru a evita situația neplăcută în care un fir de păr ar putea ajunge pe unul dintre pasagerii de la bordul avionului sau și, mai grav, în mâncarea sau băutura acestuia.

Nu în ultimul rând, companiile aeriene impun stewardeselor să își poarte părul strâns în coc deoarece această coafură inspiră încredere și profesionalism.

Mai multe articole despre:
avion stewardesă păr coc