MENIU

De ce sunt caii singurele animale cu un singur deget

Un studiu realizat de Universitatea din Harvard şi publicat recent în revista „Proceedings of the Royal Society B” a făcut lumină în acest caz misterios de evoluţie.

Se crede că strămoşii cailor aveau dimensiunea unui câine. Aveau picioarele din faţă terminate în trei degete, iar pe cele din spate în patru degete. Cu timpul, aceste animale au crescut, ajungând la talia celor pe care le cunoaştem astăzi, scrie Rador.

Cercetătorii au concluzionat că s-au întâmplat două procese determinante. Pe de o parte, greutatea corpului a tot crescut, iar pe de altă parte, degetele s-au redus gradual.

Conform autorilor, evoluţia a demonstrat că pentru a suporta forţa, era mai eficient să aibă un deget mijlociu robust şi puternic decât multe degete laterale. Istoria povestită în majoritatea cărţilor şi muzeelor arată că zonele de câmpie s-au extins gradual în faţa pădurilor, că talia cailor a câştigat în greutate, iar degetele acestora s-au redus la unul singur, scrie descopera.ro

Mai multe articole despre:
cal animal deget