De ce se face vaccinul împotriva COVID-19 în braț - Explicațiile medicilor
De ce se administrează vaccinul împotriva COVID-19 în mușchiul brațului? Medicii de la Iași au explicat de ce se procedează astfel.
Bicepșii celor mai importanți lideri politici au fost subiect aprins de discuții în plină campanie de vaccinare anti-COVID. După multe glume și dezbateri, medicii de la Iași explică de ce vaccinarea se face în braț: injectarea intramusculară este cea mai eficientă, relatează Realitatea PLUS.
După toate imaginile apărute în spațiul public cu liderii politici care s-au imunizat, iată că vine și explicație medicilor cu privire la locul în care se administrează serul. Imunizarea se face prin injectarea serului în mușchiul deltoid, deoarece spun specialiștii este modalitatea cea mai eficientă prin care organismul poate asimila substanța de imunizare.
„La adulți se realizează intramuscular în mușchiul deltoid, deci în mușchiul brațului, deoarece adultul are o masă musculară în care se poate face această tehnică corect. În cazul acestui vaccin, administrarea intramusculară este necesară strict intramuscular pentru că la locul administrării vaccinului se realizeaza acest transfer al mesajului pe care componenta ARN mesager îl transmite”, spune prof. dr. Doina Azoicăi - președintele Societății Române de Epidemiologie.
În centrele de vaccinare, persoanele care sunt înscrise pentru imunizare sunt întrebate înainte dacă folosesc mai des mâna dreaptă sau mâna stângă.
„Este un vaccin care se administrează foarte ușor, într-o zonă care poate fi abordată foarte ușor, într-o zonă în care, așa după cum am discutat și cu colegii și cu cei care au primit acest vaccin, nu a dus la neplăceri decât eventual la o simplă jenă la locul de administrare și un vaccin care sigur ne va da protecția pentru următoarea perioadă de timp”, a explicat și medicul infecționist Carmen Dorobăț.
În cazul în care pacientul este dreptaci, de regulă vaccinul este injectat în brațul stâng. Asta deoarece, pentru o perioadă redusă de timp, vaccinul poate provoca o durere la locul de vaccinare.