MENIU

De ce se bucură FISCUL de forma în care a trecut CODUL INSOLVENŢEI

<p>ANAF verifică peste 2.000 de rom&acirc;ni cu averi mari</p>

CODUL INSOLVENŢEI. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) îşi exprimă într-un comunicat de presă aprecierea faţă de noul COD al INSOLVENŢEI, adoptat marţi 15 aprilie în plenul Parlamentului.

CODUL INSOLVENŢEI. Recent şeful ANAF critica faptul că, în forma discutată în Parlament a noii legi, Fiscul nu are întâietate la recuperarea creanţelor de la firmele care intră în insolvenţă şi spunea că "nu se poate pune  pe picior de egalitate o creanta bazata pe un interes privat, oricat de justificata ar fi, cu o creanta bugetara care, odata neincasata creaza mari distorsiuni bugetului de stat, mediului concurential si economiei nationale in ansamblu".

Se pare, însă, că amendamentele ANAF au fost luate în considerare de parlamentari şi firmele private care au de recuperat datorii de la societăţi intrate în insolvenţă trebuie să aştepte ca statul să-şi încaseze primul banii.

"De la ultima apariţie publică a preşedintelui ANAF, Gelu Diaconu, pe acest subiect, propunerile de natură să asigure o protecţie suficientă creditorului bugetar, formulate de instituţie în cadrul dezbaterilor comisiilor parlamentare, au fost luate în considerare în forma amendată a proiectului de act normativ", transmite acum ANAF, printr-un comunicat .

Noul Cod al Insolvenţei reprezintă, din punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, un pas înainte în satisfacerea dorinţei debitorilor, ca mijloc de reinserţie economică a acestora, cât şi un instrument mai eficient pentru ANAF, pentru recuperarea creanţelor bugetare.

VEZI COMUNICATUL ANAF AICI

Codul insolvenţei a fost aprobat, marţi, în Parlament. PNL şi PDL au anunţat deja că vor ataca Codul la Curtea Constituţională, separat. Opoziţia reclamă graba cu care deputaţii Puterii vor adoptarea sa fără dezbatere, deşi are aproximativ 300 de pagini.

Noul Cod al Insolvenţei a fost redactat sub supravegherea experţilor de la Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional care, prin modificările aduse, au urmărit ca România să se alinieze reglementărilor Uniunii Europene în materie de insolvenţe. Dorinţa specialiştilor e ca ANAF-ul să devină mult mai flexibil în relaţia cu firmele care intră în insolvenţă.

Degeaba însă. Prin noul Cod s-a reuşit doar ca Fiscul să nu mai poată respinge după bunul plac planul de reorgonizare judiciară a firmelor şi deci să le trimită direct în faliment. Mai mult, chiar dacă în toate statele UE, prioritate la plata creanţelor o au cele către sistemul pensii şi de asigurări sociale, în România, Fiscul rămâne pe prima poziţie.

În plus, în baza noului Cod, Fiscul are şi un termen de graţie de 60 zile în faţa tuturor creditorilor pentru a-şi recupera creanţa.

 

Mai multe articole despre:
Codul insolvenţei