De ce să nu porți niciodată elasticul de păr la mână
Elasticul de păr este foarte practic, însă ascunde pericole la care nu te-ai fi gândit vreodată. Vezi ce a pățit o tânără care a purtat un astfel de accesoriu la mână.
Audree Kopp este una dintre milioanele de femei care obișnuia să își țină elasticul de păr la încheietura mâinii. A renunțat la acest obicei în momentul în care a ajuns la operație din cauza unei infecții bacteriene declanșată de acest accesoriu, potrivit dailymail.co.uk. Medicii cred că bacteria a trecut de pe elastic în sânge printr-o leziune minoră. Tânăra a povestit că primul semn că ceva nu este în regulă a fost apariția unui nodul mic, roșu, sub piele.
„La început am crezut că este o mușcătură de păianjen sau ceva de genul, nu ceva de la elasticul de păr”, a povestit Audree.
A început să se îngrijoreze în momentul în care nodulul a devenit tot mai mare și mai roșu. Femeia a mers la medicul de familie, care i-a prescris antibiotice, însă tratamentul s-a dovedit ineficient. Durerea a devenit atât de intensă, încât Audree Kopp a mers la spital, iar medicii au dus-o imediat în operație.
O infecție puternică de la un banal elastic
La spital, medicii i-au efectuat numeroase analize și au descoperit că avea o infecție cu trei tipuri de bacterii. Faptul că s-a grăbit la spital a făcut să prevină apariția unei septicemii, care i-ar fi putut pune viața în pericol.