MENIU

De ce s-a retras Lora din competiţia Eurovision?

Lora s-a înscris în competiţia Eurovision cu piesa I Know, însă a decis să se retragă, invocând modul în care se fac preselecţiile la concurs. 

Piesa "I know", cu care artista a intrat în concurs, este compusă de doi dintre cei mai cunoscuţi compozitori britanici, DaBeatFreaks şi are un sound modern şi matur, aliniat la cerinţele muzicale europene ale anului 2017.

"Am decis, împreună cu casa de discuri şi managementul meu să mă retrag din competiţia pentru Eurovision. La baza hotărârii mele stau opiniile diferite legate de modul în care se fac preselecţiile pentru concurs. Piesa este, cu siguranţă, un hit, fiind compusă de DaBeatFreaks, un grup de producători ce au scris piese pentru artişti precum Sean Paul, Dizzee Rascal sau Meghan Trainor.", a declarat Lora.

Surse apropiate au declarat că mai toţi membrii juriului i-ar fi vorbit pe un ton mai puţin plăcut şi s-au apucat să desfiinţeze melodia şi tonurile, iar Lora a decis să se retragă. 

Semifinala Selecţiei va avea loc duminică, 26 februarie 2017, iar Finala pe 5 martie.  Câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.

Mai multe articole despre:
muzică Lora Eurovision 2017