De ce plâng femeile mai des decât bărbaţii
În spatele tendinţei de a plânge cu uşurinţă a femeilor stau, nu doar factori biologici, ci şi sociali şi de mediu, aspecte cercetate îndeaproape de către oamenii de ştiinţă.
Un studiu de acest fel a fost realizat de către profesorul Ad Vingerhoets, psiholog clinician la Universitatea Tilburg din Olanda şi autor al volumului "De ce doar oamenii plâng. Dezlegând misterele lacrimilor", care a demonstrat că persoanele de sex feminin obişnuiesc să plângă nu doar mai des, dar şi mai intens decât partenerii lor.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de peste 5.000 de persoane din 37 de ţări, care au fost chestionate cu privire la modul în care reacţionează din punct de vedere emoţional. Concluziile au arătat că o femeie plânge de 30, până la 64 de ori pe an, faţă de bărbat care varsă o lacrimă de cel mult 17 ori în decursul unui an. Mai mult decât atât, în timp ce o repriză medie de plâns durează circa şase minute la o femeie, la bărbat ea nu depăşeşte trei minute. Potrivit studiului amintit, două treimi dintre bărbaţii intervievaţi au declarat că plâng mai puţin de cinci minute, iar 24 la sută dintre ei, între şase şi 15 minute. Când a venit rândul femeilor, doar 43 la sută dintre ele au precizat că plâng sub cinci minute, iar 38 la sută între 6 şi 15 minute.
Interesant este că procentul reprezentantelor sexului frumos care au afirmat că plâng peste 16 minute este de două ori mai mare decât al bărbaţilor. În opinia psihologului, bărbaţii plâng mai puţin decât femeile şi din cauza condiţionării sociale: lacrimile nu se potrivesc cu imaginea masculină din societate, motiv pentru care ei îşi ţin în frâu sentimentele. O altă explicaţie, susţine profesorul Vingerhoets, stă în faptul că femeile urmăresc mai des filme siropoase şi citesc mai fracvent cărţi de dragoste. În acest context, el sugerează bărbaţilor să manifeste mai multă înţelegere când vizionează un film romantic alături de partenerii lor. Şi asta pentru că ei sunt deranjaţi de imaginea unei femei care plânge, motiv pentru care cel mai adesea au tendinţa de a o ignora. Şi hormonii au un rol importand în această ecuaţie. Studii anterioare au arătat că femeile plâng mai des şi pentru că secrete un nivel mai mare de prolactină, un hormon produs de glanda pituitară, asociată cu emoţia.
Testosteronul, în schimb, inhibă lacrimile, spun cercetătorii. Mai mult decât atât, glandele lacrimale ale femeilor sunt mai mici şi din această cauză se umplu mai repede şi trebuie golite. În cazul partenerilor lor, aceste canale sunt mai mari, fiind nevoie de o cantitate mai mare de lichid pentru ca lacrimile să ajungă să se reverse.