De ce nu este bine să răspunzi cu "DA" la telefon
Sună telefonul, spui „Alo?” şi, după o scurtă pauză, auzi o voce care te întreabă dacă o poţi auzi. Apoi îţi oferă ca scuză faptul că nu îi funcţionează bine telefonul.
Greşeala pe care o facem este să spunem automat „da”, fără să ne gândim ce se află dincolo de răspunsul nostru.
De fapt, este o înşelătorie din partea cuiva care foloseşte un robot pentru a prelua astfel de telefoane sau o strategie de telemarketing. La început, nu îţi poţi da seama că este o înregistrare, însă e posibil să primeşti mai multe astfel de telefoane după care începi să te prinzi cum stă treaba, în realitate.
Aceasta este o tehnică nouă şi sofisticată de înșelătorie, supranumită tehnica „Mă poţi auzi?”, care implică determinarea persoanelor de la celălalt capăt al firului să spună „da”, ca mai apoi să folosească acest răspuns pentru a le trimite lucruri pe care nu le-au comandat, scrie divahair.ro.