MENIU

De ce nu a fost adus până acum în țară fugarul Adrien Stephane Mureşan. Răspunsul ministrului Gorghiu

Alina Gorghiu spune că lipsa de consimțământ a fugarului Mureșan i-a făcut pe magistrații francezi să întârzie expulzarea sa în România. Noul termen acordat de instanța din Franța este 5 iunie, spune ministrul Justiției.

Ministrul Justiţiei a declarat că din informaţiile pe care i le-au furnizat colegii de la Parchetul general din Paris, la primul termen s-a consemnat lipsa de consimţământ a domnului Mureşan de a fi predat autorităţilor din România.

Fiul omului de afaceri Sever Mureșan, condamnat la închisoare și dat în urmărire, s-a predat la Paris

”Avocaţii persoanei în cauză au solicitat încă un termen pentru a se lua la cunoştinţă de mandatul european, între timp s-a făcut şi solicitarea de traducere a mandatului european în limba franceză. Noul termen acordat de instanţa din Franţa este 5 iunie, urmând ca la acest termen să se depună un memoriu, probabil, cel puţin aşa a comunicat echipa de avocaţi, prin care să se conteste valabilitatea mandatului de arestare, prin invocarea unor încălcări ale dreptului la un proces echitabil. Vom vedea ce apărări va formula echipa fugarului, ce informaţii necesare de la statul român, de la ANP, de la instanţele din România”, a arătat Gorghiu.

Adrien Stephane Mureşan a fost dat în urmărire generală după ce, în 11 august 2023, magistraţii Curţii de Apel Braşov l-au condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. Acesta s-a predat săptămâna trecută, la Paris.