De ce investește România, un stat republican, în promovarea monarhiei?
"Legea privitoare la Casa Regala a Romaniei", lansata in dezbatere publica de Guvernul Ciolos sub semnatura vicepremierului Vasile Dancu, ofera protectie financiara unei parti din familia fostului rege Mihai, pe multe generatii de acum inainte. De ce investeste un stat republican intr-un proiect de promovare a monarhiei?, se întreabă jurnaliștii de la Ziare.com.
Proiectul de lege cu dedicatie, publicat pe site-ul SGG, se bucura de sprijinul principalelor partide parlamentare. El a fost elaborat in contextul in care regele Mihai are serioase probleme de sanatate si a numit-o pe fiica sa cea mare, Margareta, Custode al Coroanei..
Conform acestui proiect, Casa Regala va deveni "persoana juridica de utilitate publica", iar seful ei va avea o sumedenie de beneficii, directe sau indirecte.
Invitat de Ziare.com sa exprime o opinie de specialist in Drept cu privire la acest proiect de lege inedit, prof.univ.dr. Constantin Valentin de la Universitatea de Vest din Timisoara ne-a spus de la bun inceput ca pare sa fie vorba despre o "lege negociata".
"Iar daca asa stau lucrurile, acesta este cel mai important fapt care trebuia explicat in expunerea de motive", a mai punctat prof. Valentin.
Totodata, acesta a mai explicat ca "principalul scop declarat in expunerea de motive este acela de a oferi o protectie financiara unei parti din familia fostului rege".
"In conceptia autorilor legii, acest scop nu putea fi sustinut decat in conditiile in care se ofera un statut de drept public. Cu alte cuvinte, o parte din familie primeste prin lege statutul juridic de Casa Regala", a adaugat acesta.
De asemenea, o alta concluzie preliminara care se desprinde din lecturarea celor doua documente este aceea ca proiectul ii confera Casei Regale "un statut mixt".
"Aparenta este de entitate autonoma, in principiu privata, inzestrata insa cu un suport public special", spune prof. Constantin Valentin. Mai mult pe Ziare.com.