De ce este bine să mâncăm o cană de CIREȘE seara, cu o oră înainte de a ne culca. Efectele sunt miraculoase
În clasamentul celor mai atrăgătoare fructe, cireşele sunt cu siguranţă în top. Dar se pare că aceste fructe-vedetă ale sezonului au mai multe calităţi decât aspectul care pur şi simplu îţi lasă gura apă. Potrivit oamenilor de ştiinţă, cireşele au numeroase efecte benefice asupra sănătăţii.
Un lucru poate mai puţin ştiut despre aceste fructe este că sunt o sursă naturală de melatonină, un hormon care ajută la reglarea ciclului de odihnă. În timp ce suplimentele de melatonină din comerţ au de obicei efecte secundare (dureri de cap, greaţă, vise ciudate şi ameţeală), cireşele nu au aşa ceva. Sfatul specialiştilor este să mâncăm cireşe cu o oră înainte de culcare.
Aceiaşi compuşi menţionaţi mai sus - melatonina, polifenolii şi antocianinele - au dovedit efecte benefice asupra funcţiilor cerebrale. Toate trei protejează celulele creierului de stresul oxidativ şi pot juca un rol în prevenirea diferitelor forme de demenţă.
Antocianinele din cireşe au dovedit un efect de diminuare a celulelor canceroase şi de stimulare a distrugerii acestora. Rezultatele au demonstrat că reduc ritmul de creştere a celulelor de cancer la colon.