De ce boli ai putea să suferi, în funcție de locul unde îți apar fire de păr pe față
Părul de pe corp este cel mai mare coșmar al unei femei. Ne petrecem ore întregi la salon și cheltuim sume semnificative doar pentru a scăpa de firele nedorite de pe picioare sau axile. Atunci când apar pe față însă, acestea sunt cu atât mai detestate și pot cauza probleme cu stima de sine.
Deși în unele cazuri părul pe față este un lucru normal (chiar și la femei), există situații în care acesta poate semnala anumite boli. Pe lângă locul în care apare, grosimea și frecvența acestuia îți pot arăta că suferi de dereglări hormonale sau de boli mai grave, așa cum este cancerul și hirsutismul.
Harta pilozității de pe față
1. Hirsutism
Părul în exces în zona dintre limita de jos a nasului și terminația buzei superioare este, de cele mai multe ori, cauzat de hirsutism. Această problemă poate fi legată și de hiperplazia congenitală a glandelor suprarenale, dar și de sindromul ovarelor polichistice, conform prevention.com. Deși aproximativ toate femeile înlătură părul din această zonă la salon sau cu penseta, atunci când este în exces, este bine să consulți un medic. Doctorul îți poate spune dacă moștenirea genetică cauzează apariția acestuia sau dacă suferi de o boală.
2. Cancer
Deși părul pe nas este rar întâlnit în cazul femeilor, câteva fire pot să apară pe anumite alunițe care ies în această zonă. Poți folosi penseta pentru a scăpa de pilozitatea nedorită, însă, dacă în timp observi schimbări ale formei aluniței, culorii și suprafeței, este bine să mergi la medic. Alunițele cu păr care suferă astfel de schimbări, dar care provoacă și mâncărimi, roșeață sau sângerare, pot fi un semn de cancer, conform livestrong.com.
3. Sindromul ovarelor polichistice
Această afecțiune este o boală din ce în ce mai des întâlnită în cazul femeilor, ce are ca principală manifestare apariția părului în zona bărbiei. Sindromul apare din cauza dezechilibrului de hormoni din organism, fapt ce duce mai departe la apariția părului nedorit. Cele care suferă de această boală au de obicei probleme cu menstruația, au o voce mai groasă și le este greu să piardă în greutate, conform livestrong.com. De asemenea, acestea mai suferă și de acnee sau diabet.
4. Estrogen
Atunci când ai mai mult păr decât în mod normal în zona tâmplelor și a urechii, înseamnă că nivelul de estrogen este dezechilibrat. Orice femeie se poate confrunta cu o astfel de problemă, însă această afecțiune apare de obicei la femeile trecute de a doua tinerețe, conform prevention.com. Poți scăpa de părul nedorit folosind orice metodă dorești, însă rezultatele pe termen lung sunt vizibile cu ajutorul laserului.
5. Factori genetici
Părul în zona liniei frunții este un lucru pe care și-l doresc majoritatatea femeilor care suferă de căderi excesive ale părului. În schimb, atunci când este prea des, acesta poate deveni o adevărată problemă. Părul în exces în zona frunții se moștenește în familie și nu există nicio metodă pe termen lung pentru a scăpa de acesta, conform simple-remedies.com. Aparatul de ras și ceara îți pot oferi precizie în eliminarea părului nedorit, însă este indicat să apelezi la ajutorul specialiștilor.
6. Gena IRF4
Noile descoperiri au ajuns la concluzia că există alt factor ce duce la apariția părului... între sprâncene, în afară de dezechilibrul hormonal. Gena numită IRF4 determină aspectul sprâncenelor tale, dar și dacă vei avea părul cărunt la bătrânețe, conform nature.com. Părul din această zonă este eliminat la salon, când te pensezi, așa că mersul regulat la cosmeticiană te poate scăpa de această problemă moștenită de la părinți. Deși apariția părului nedorit pe față nu poate fi prevenită (fiind un factor genetic), există numeroase metode prin care poți scăpa de această neplăcere. De la aparat de ras și pensetă și până la epilare cu ceară și laser, nimic nu poate fi prea mult atunci când vine vorba de frumusețe.