MENIU

De ce bărbații îmbătrânesc mai repede decât femeile? Studiul care dă bătăi de cap reprezentanților sexului puternic

De ce bărbații îmbătrânesc mai repede decât femeile?

Bărbații sunt, din punct de vedere biologic, mai bătrâni decât femeile, potrivit unui studiu de la Universitatea Jyväskylä din Finlanda. Bărbații fumează mult mai des și au corpuri mai mari, aspecte care ajută parțial la explicarea diferențelor de gen observate.

Deși speranța de viață în lumea occidentală a crescut rapid în secolul XXI, femeile încă au o speranță de viață mai mare decât bărbații. În Finlanda, femeile trăiesc cu cinci ani mai mult decât bărbații. Decalajul de gen a fost încă și mai mare în anii 1970, atunci când speranța de viață la naștere a femeilor a fost, mai bine de zece ani, mai mare decât cea a bărbaților.

Cu toate acestea, această diferență s-a redus rapid în ultimii ani. Potrivit unui studiu recent publicat, diferența dintre sexe poate fi observată și în ceea ce privește îmbătrânirea biologică.

Fumatul, o cauză principală a decalajului privind îmbătrânirea celor două sexe

Cercetarea a căutat posibile diferențe privind îmbătrânirea dintre sexe, precum și dacă factorii legați de stilul de viață pot explica eventualele diferențe. Aceste distincții au fost explorate atât la adulții tineri, cât și la cei în vârstă.

Mai multe ceasuri epigenetice au fost utilizate ca măsuri de îmbătrânire biologică. Ceasurile epigenetice permit studierea variabilelor legate de durata de viață în timp ce subiectul este încă în viață. Acestea estimează vârsta biologică în ani pe baza nivelurilor de metilare a ADN-ului măsurate într-o probă de sânge, scrie descopera.

„Am constatat că bărbații sunt mai bătrâni din punct de vedere biologic decât femeile de aceeași vârstă cronologică, iar diferența este considerabil mai mare în cazul participanților mai în vârstă”, spune Anna Kankaanpää, doctorand la Centrul de Cercetare în Gerontologie și la Facultatea de Sport și Științe ale Sănătății.

Obiceiul fumatului, mult mai frecvent printre bărbați

Obiceiul fumatului, mult mai frecvent printre bărbați, a explicat decalajul de îmbătrânire la adulții mai în vârstă, dar nu și la  adulții tineri. În plus, dimensiunea corporală mai mare a bărbaților a explicat o mică parte din diferența de sex în ambele grupe de vârstă.

Șoc pentru turiștii din Paris: Vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar ca să viziteze un simbol al orașului

„Am observat o diferență de sex în ceea ce privește ritmul de îmbătrânire, care nu a fost explicată de factorii legați de stilul de viață”, spune Kankaanpää.

Vârsta biologică mai mare, observată la bărbați și în cazul perechilor de gemeni

Discrepanțele dintre sexe în procesul de îmbătrânire au fost observate și la perechile de gemeni de sex opus.

„În studiul nostru, am folosit, de asemenea, un model de studiu destul de rar și am comparat ritmul de îmbătrânire între perechile de gemeni de sex opus. O diferență similară a fost, de asemenea, observată între aceste perechi de gemeni. Fratele de sex masculin a fost cu aproximativ un an mai mare din punct de vedere biologic decât sora sa. Aceste perechi au crescut în același mediu și împart jumătate din genele lor. Diferența poate fi explicată, de exemplu, prin diferențele de sex în ceea ce privește factorii genetici și efectele benefice ale hormonului sexual feminin estrogen asupra sănătății”, continuă Kankaanpää, citată de SciTechDaily.

Rezultatele ajută la înțelegerea comportamentelor legate de stilul de viață și a diferențelor dintre sexe raportate la îmbărânirea biologică și la speranța de viață. Rezultatele sugerează, de asemenea, că declinul fumatului în rândul bărbaților explică parțial de ce diferența dintre sexe în ceea ce privește speranța de viață s-a redus în ultimele decenii.

 

Mai multe articole despre:
barbati varsta barbati femei varsta femei