MENIU

De ce au primit bucureştenii mesaje de la sistemul RO-Alert

Autorităţile fac apel la cetăţenii din Bucureşti şi din judeţul Ilfov să evite să sune la 112 pentru a cere degajarea copacilor prăbuşiţi sau anunţarea de situaţii similare, pentru a nu suprasolicita sistemul de apelare a numărului unic de urgenţă 112!

În mesajul Ro - Alert se subliniază că prioritare sunt evenimentele cu victime sau situaţiile în care este pusă în pericol viaţa umană. „Pentru evitarea suprasolicitării sistemului de apel 112, rugăm populaţia din Bucureşti şi Ilfov să evite apelurile repetate la 112 care vizeaza degajarea copacilor sau alte situaţii similare, cu excepţia celor cu victime sau care pun în pericol imediat viaţa. La acest moment, personalul 112 şi cel al ISU a fost suplimentat, fiind mobilizat pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, acordând prioritate urgenţelor majore“, scrie în mesajul trimis sâmbătă de RO-ALERT.

 

Mai multe articole despre:
Bucureşti Ilfov Ro - Alert